Highlights

Retrospectiva săptămânii 13-19 ianuarie 2019

Aflăm săptămâna aceasta că agenția Pinkerton încă există și dau în judecată Rockstar pentru că le-au folosit „imaginea” în Red Dead Redemption II. Investitorii Activision-Blizzard încearcă să afle dacă despărțirea de Bungie a fost rezultatul unei fraude, Unity revine la sentimente mai bune față de Improbable, iar clasificarea PEGI va include și avertismente privind cumpărăturile pe bani reali. Avem și un rezumat al speedrun-urilor de la AGDQ 2019, un sumar detaliat al schimbărilor care au venit și urmează să vină la Steam și o retrospectivă a ce înseamnă GOG.com astăzi.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 25 noiembrie - 1 decembrie 2018

Loot boxes și Bethesda țin din nou capul de afiș al știrilor, primele fiind ținta unor noi investigații, iar Fallout 76 e criticat pe mai toate planurile. Valve își modifică (puțin) modelul de afaceri, iar Al Lowe îl vinde pe Larry pe eBay. Apoi avem o mulțime de articole interesante, printre care o istorie extinsă a seriei Tomb Raider și mai multe retrospective despre Thief: The Dark Age, care tocmai a împlinit 20 de ani.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 21-27 octombrie 2018

Rockstar domină din nou titlurile, atât cu urmările scandalului legat de crunch, cât și cu lansarea Red Dead Redemption 2, lăudat de toată lumea. Pe lângă asta, GOG își pun din nou piedică singuri cu un tweet buclucaș, ne aducem aminte de Far Cry 2 și seria Quest for Glory, românii de la Those Awesome Guys vorbesc în presa internațională, se relansează Hellgate: London și se lansează Thronebreaker și Gwent, acesta din urmă fiind și recomandarea noastră de joc pentru săptămâna următoare.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 14-20 octombrie 2018

Rockstar se trezește în mijlocul unui scandal legat de orele lungi pe care le petrec angajații la muncă și deschide din nou discuția despre un subiect sensibil în industrie. Cealaltă noutate mare a săptămânii e lansarea magazinului Discord. Mai avem și retrospectivă de adventure-uri Sierra, o istorie a curentului indie, câteva articole despre Red Dead Redemption 2 care stă să apară și multe altele, plus un „oldie but goldie” recomandat din comunitate.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 16-22 septembrie 2018

Telltale Games se închide, lăsând în aer ultimul sezon din The Walking Dead. E în desfășurare Tokyo Game Show, Twitch e blocat în China, Sony pregătește lansarea unei mini-console PlayStation Classic, multe oferte interesante pe gog.com şi altele. De asemenea, Recomandarea Săptămânii readuce în atenţia voastră unul dintre cele mai captivante jocuri open-world de acțiune, dar din păcate și unul dintre cele mai trecute cu vederea: The Saboteur (2009).