Am aflat de existența acestui simulator numit SnowRunner acum câțiva ani în timp ce căutam un joc bun cu mașini. Nu-mi mai amintesc dacă mi-a fost indicat într-un răspuns pe vreun forum ori arătat de algoritmul YouTube-ului, sau pur și simplu mi-a sărit în ochi numele din mormanul de sugestii oferite de Steam. Și trebuie să mărturisesc că, nou fiind în domeniul simulatoarelor off-road, am descoperit SnowRunner cu un entuziasm de-a dreptul juvenil, senzație întărită și de primele contacte cu partea grafică, peisajele minunate întâlnite în călătorii inducându-mi de multe ori dorința de a lăsa la o parte îndeplinirea obiectivelor și a conduce fără o țintă anume, doar pentru a admira natura mirifică excelent realizată.

Am jucat Slender Threads mai mult într-o doară, mai mult ca pentru a mai atenua visul febril care a fost Midnight Fight Express, în care orele interne ale jocului, cele puține în care se petrece acțiunea, s-au transformat și s-au dilatat în mai mult de o zi din viața reală. Inițial am fost intrigat de trailer, cu direcția lui artistică ce părea să emuleze serialul animat Courage the Cowardly Dog și tonul apăsător, de augur potrivnic al frânturilor de poveste care răzbăteau până dincoace de ecran. Așa că, doar pe baza acelei prime impresii, am intrat în el numai să fiu întâmpinat, chiar din momentele secunde…

The Invincible este bazat pe romanul SF omonim al lui Stanisław Lem, dar nu este o adaptare directă, ci un prequel plasat chiar înainte de începutul cărții. Acțiunea se desfășoară pe Regis III unde aterizează micul nostru echipaj pentru explorare, cu câteva zile înainte de sosirea lui The Invincible. Personajele și povestea jocului sunt originale, separate de roman, dar se leagă de carte în numeroase moduri astfel încât nu e greșit să îl considerăm atât prequel cât și adaptare în același timp.

Cu prea puține precedente în scena 3D open-RPGs, Dread Delusion este unul dintre primele emulații proaspăt ieșite din cuptorul post-covidist ce încearcă să umple golul lăsat de Bethesda.

Am mai scris recent despre tendința scenei indie din ultimii ani de a vira stilistic spre grafica PSX. Astăzi, dezvoltatorii indie par să fi realizat că a retrograda voit jocuri spre acel 3D arhaic produce aproape pe loc un simulator de vise febrile. Cu o grafică superb pixelată, Felvidek este un indie adventure slovac în care jucătorul ia rolul unui cavaler alcoolic întovărășit de un preot acid, luptând împotriva unui cult diabolic ce agită un colț de secol XV al în sine frankenstianianului Imperiu Austro-Ungar.

Încheindu-și parcursul prin Early Access cu succes în decembrie 2023 (o altă raritate), Blood West este un amestec necromantic între mai multe genuri în proces de reînviere - FPS retro, stealth-horror și S.T.A.L.K.E.R.-like /immersive-sim. Gloanțe puține, greu cu bandajatu’, monștri invizibili - toate se așează bine într-un western ocult.

De The Pathless, deși lansat de câțiva ani, nu am auzit până nu am dat de el din întâmplare pe raftul unui magazin. Mi-a atras atenția arcașul de pe copertă, acompaniat de un vultur menit, am presupus eu, să-l ajute într-un fel sau altul în misiunile sale.

Genul roguelike e unul foarte interesant. Pe de o parte, nu poți să mergi mai retro de atât: grafică de la ASCII în sus, movement cu numpads, spreadsheet gameplay și soundtrack dungeon synth de ascultat la cafea noaptea. Pe de altă, popularitatea crescândă a (sub)genului din ultimii ani se datorează și inflației de jocuri masive, pline de conținut de umplutură și cu suflet „căldicel”; și poate și lipsei generalizate de timp închegat a gamerilor trecuți de 30. Dincolo de părerisme, simt că e ceva cu adevărat eliberator în jocurile construite în jurul ideii de permadeath — jocuri în care toată varietatea, mecanicile și conținutul se descoperă samsaric prin experimentare, joc și auto-narațiune. ...

Seria Children of Time, scrisă de Adrian Tchaikovski, s-a născut accidental, datorită succesului cărții care poartă același nume (CoT) și publicată în 2016. Este genul de volum a cărui copertă fură privirile, ilustrînd o navă spațială atîrnată deasupra unei planete de un smarald straniu…

The Case of the Golden Idol e un joc cu o idee cât se poate de simplă care a reușit, în ciuda graficii și coloanei sonore funcționale, să mă acapareze complet. Ideea din spatele lui e în câteva privințe similară cu cea din Return of the Obra Dinn, și anume, povestea fiecărui capitol trebuie reconstruită folosind cuvintele culese în cadrele desfășurate dinaintea jucătorului și din contextul general care a facilitat întâmplarea, extrapolat și transformat într-un curs narativ. Altfel spus culegi indicii sub formă de cuvinte și cu drag and drop completezi golurile din poveste pentru a-i da coerența adecvată.