Highlights

Retrospectiva Recomandărilor Săptămânii din 2018

Începând de anul acesta tragem cortina peste secțiunea de recomandări din Retrospectiva Săptămânii și, ca să marcăm momentul (și pentru că tot e sezonul trecerilor în revistă) am făcut mai jos o listă cu toate recomandările pe care le-am făcut în anul care a trecut. Sperăm că ați jucat măcar o parte dintre ele. Recomandările și mini-review-urile voastre vor avea în continuare un loc pe site, doar că vor avea un caracter mai puțin periodic, iar articolele vor fi publicate separat.

Review

Beyond Eyes

Ai încercat vreodată să mergi cu ochii închişi? E terifiant! Încerci să te agăți de fiecare sunet, cauți să detectezi cu mâinile posibilele obstacole din cale și, oricât ai încerca, e imposibil să nu te alegi cu câteva lovituri. Dar dacă ai fi lipsit de vedere cu adevărat? Beyond Eyes explorează această premisă inconfortabilă şi te poartă într-o călătorie inițiatică în care fiecare pas este, la propriu, un pas în necunoscut. Jocul este, în esență, un walking simulator, ce atrage mai ales prin originala grafică în acuarelă, şi care te ţine conectat la poveste făcându-te să trăieşti bucuriile, temerile, reuşitele sau dezamăgirile fetiţei oarbe pe care trebuie să o ghidezi. ...

Highlights

Retrospectiva săptămânii 25 noiembrie - 1 decembrie 2018

Loot boxes și Bethesda țin din nou capul de afiș al știrilor, primele fiind ținta unor noi investigații, iar Fallout 76 e criticat pe mai toate planurile. Valve își modifică (puțin) modelul de afaceri, iar Al Lowe îl vinde pe Larry pe eBay. Apoi avem o mulțime de articole interesante, printre care o istorie extinsă a seriei Tomb Raider și mai multe retrospective despre Thief: The Dark Age, care tocmai a împlinit 20 de ani.

Review

Expeditions: Viking

În 2013 Logic Artists, un studio format din aproximativ 10 angajați, lansa Expeditions: Conquistador, un hibrid TBS–RPG care te punea în pielea liderului unei expediții către America de Sud, în foarte colorata perioadă a marilor descoperiri. Pe lângă abordarea unei perioade istorice destul de puțin folosită în jocuri, Logic Artists au impresionat și prin faptul că au dus proiectul la bun sfârșit cu resurse minime. Doar 77 de mii de dolari s-au strâns pe Kickstarter, la care s-au adăugat și fondurile lor proprii. Un indie veritabil așadar, în care nu s-a irosit nimic și genul de joc care în jumătate din cazuri probabil că nu ajunge să iasă pe piață într-un stadiu jucabil. ...

TG
TG 23/11/18
14

CONCURS

Jocul preferat din 2018

Gameri de pretutindeni, cu ocazia lansării site-ului candaparerevista.ro (și fix la timp pentru Moș Niculae!) avem pentru voi un concurs care sperăm să vă placă. Cine suntem noi? Cei din comunitatea LEVEL deja ne știți, pentru toți ceilalți, suntem o mână de entuziaști care administrează forumul candaparerevista, urmașul spiritual al forumului revistei LEVEL. De curând am lansat și site-ul pe care vă aflați, unde puteți găsi review-uri scrise de utilizatori de pe forum și retrospective săptămânale din industria jocurilor. Cum participați la concurs? Răspundeți aici pe forum la întrebarea „Care e jocul tău preferat din 2018 și de ce? ...