Highlights

Retrospectiva săptămânii 30 decembrie 2018 - 5 ianuarie 2019

candaparerevista

Jocul Star Control: Origins e retras de la vânzare din cauza unui litigiu pe drepturile de autor, se anunță o nouă consolă cu suport pentru VR, continuăm retrospectivele anului care tocmai s-a încheiat și privim spre ce va urma anul ăsta. Și începând de anul acesta nu mai avem Recomandarea Săptămânii, dar avem copertă.

Ştiri

  • Scenaristul Erik Wolpaw se întoarce la Valve ca colaborator part-time. El a lucrat la cele două episoade Half-Life 2 și la Portal 2 și părăsise compania în 2017. (PC Gamer, Games Informer, Polygon, Gamasutra)
  • Steam și GOG au retras jocul Star Control: Origins de la vânzare în urma unei cereri DMCA (blocarea conținutului pe motiv de copyright) primită de la creatorii originali ai seriei, Fred Ford și Paul Reiche III, aflați într-un litigiu cu compania Stardock, cea care deține în prezent drepturile pentru Star Control (Ars Technica, Destructoid, DSOGaming ). Ford și Reiche explică, într-o postare pe site-ul lor, motivele pentru care au trimis cererea (Polygon, Gamasutra).
  • Japonia interzice revânzarea de chei digitale pentru jocuri fără permisiunea autorilor. (Destructoid, Shacknews, PCGamesN)
  • Slightly Mad, studioul din spatele seriei Project CARS 2, anunță că vrea să dezvolte o consolă… pardon, „cea mai puternică consolă construită vreodată”, denumită „Mad Box”, cu suport pentru VR. (Ars Technica, PCGamesInsider.biz, Variety, GamesIndustry.biz, Wccf tech)
  • Jocul de browser Town of Salem a fost victima unei scurgeri de informații care a expus datele a 7,6 milioane de utilizatori. (USgamer, TechRaptor)
  • Carmen Sandiego devine serial animat produs de Netflix. (Polygon)
  • Au fost anunțate nominalizările la premiile Game Developers Choice Awards (USgamer, Destructoid) și Independent Games Festival (Games Informer, PC Gamer), ambele evenimente având loc în cadrul GDC 2019 pe 20 martie.

Articole (critică, dev, design)

Not-a-review

Industrie

Istorie, retrospectivă

Dev, making of

Design, world-building

Retrospectivă 2018

Jocuri

Industrie

2019

Anunţuri şi lansări de jocuri

Anunţate

Acum cu dată de lansare

Anulate

Lansate

  • 3 ianuarie: Braveland Heroes (early access) (Steam)
  • 3 ianuarie: Medieval Kingdom Wars (Steam)
  • 5 ianuarie: The Eternal Castle [REMASTERED] (Steam)

Prăvălii de jocuri

Știri

Jocuri noi în catalog

Jocuri gratis și free weekends

Reduceri și promoții


Retrospectiva săptămânii este rubrica duminicală în care trecem în revistă evenimentele săptămânii de pe frontul de gaming: știri şi articole (scrise de alții, bineînțeles, că e mai ușor aşa), industrie, lansări, oferte de jocuri, toate numai de savurat la cafeaua de duminică dimineața.

De asemenea, rubrica e deschisă oricui vrea și poate contribui. Dacă ai citit vreun articol sau vreo știre interesantă și crezi că merită incluse în retrospectiva săptămânii, te așteptăm pe forum pe unul dintre topicurile dedicate: Știri, Articole, Gaming România].