Highlights

Retrospectiva săptămânii 23-29 decembrie 2018

candaparerevista

Retrospectiva săptămânii este rubrica duminicală în care trecem în revistă evenimentele săptămânii de pe frontul de gaming: știri şi articole (scrise de alții, bineînțeles, că e mai ușor aşa), industrie, lansări, oferte de jocuri, toate numai de savurat la cafeaua de duminică dimineața. (Și la care oricine poate contribui. 1)

Știrile și lansările s-au retras în bârlog și am rămas doar cu retrospectivele anului și cu multe jocuri de jucat. Winter Sale e în plină desfășurare la magazinele de jocuri și vă așteaptă și o recomandare consistentă la sfârșit. Iar pe forum avem un thread dedicat jocului anului, unde vă așteptăm să discutați și să participați. La Mulți Ani tuturor!

Ştiri

  • Un articol de pe TechCrunch, bazat pe informații de la o sursă din interior, estimează profitul Epic Games pe 2018 la 3 miliarde de dolari. (TechCrunch, Wccf tech)
  • Blizzard testează un nou sistem de moderare care îi va obliga pe cei care comentează la transmisiunile de Overwatch pe Twitch să își conecteze contul de Battle.net la Twitch. (Hardcore Gamer, Gamasutra)
  • Actorul Jack Black își face canal de gaming pe YouTube. (PCGamesN, Hardcore Gamer)

Articole (critică, dev, design)

Actualitate

Not-a-review

Industrie

Istorie, retrospectivă

Dev, making of

Design, world-building

Retrospectiva anului

Jocuri

Focus

Industrie

2019

Anunţuri şi lansări de jocuri

Anunţate

Prăvălii de jocuri

Știri

Jocuri noi în catalog

Gratis și free weekend

Reduceri și promoții

Recomandarea săptămânii: SteamWorld Heist

(Extras din recomandarea scrisă de Cristan)

Heist este al treilea joc SteamWorld, după SteamWorld Dig și SteamWorld Dig 2, dar nu are mare legătură cu acestea, dincolo de faptul că sunt plasate în același univers robo-steampunk. Avem o poveste nouă, cu personaje noi, acțiunea e plasată în spațiu, chiar și genul jocului e diferit: tactică party-based pe ture, într-o perspectivă 2D side-scrolling.

Acțiunea din Heist e centrată în jurul unui echipaj de roboți de pe o navă spațială (ÎN SPAȚIU), care trebuie să îndeplinească o serie de heists, „jafuri” care însă nu înseamnă decât lupte și cam atât, acestea constituind miezul jocului. Practic, tot jocul e doar o înșiruire de misiuni pe care le deblochezi treptat, cu mici pauze pentru cumpărat echipament și recrutat personaje noi.

După cum veți vedea, jocul are o puternică sursă de inspirație în XCOM. Deplasarea se face pe rând cu fiecare robot, iar orice ușă deschisă poate dezvălui unul sau mai mulți inamici, moment în care începe lupta. Fiecare personaj are două puncte de acțiune care pot fi folosite pentru deplasare și/sau atac. La baza luptelor stă elementul cel mai original pe care îl aduce jocul, respectiv modul în care sunt funcționează armele. Modelul de damage este unul aproape în întregime matematic, nu există RNG pentru șansele de reușită, căci țintirea se face manual. Mai precis, atacul se execută controlând mâna robotului pentru a modifica unghiul de tragere, astfel că reușita se bazează aproape exclusiv pe poziționarea personajelor și abilitatea de a estima traiectoria proiectilului. La asta se adaugă o mulțime de modificatori care îmbogățesc substanțial oferta tactică, cel mai important fiind faptul că proiectilele pot ricoșa din suprafețele metalice, astfel că se pot executa lovituri complexe, cu două sau mai multe schimbări de direcție. Acest sistem elimină frustrarea generată în XCOM de ratarea unei lovituri cu șanse mari de reușită și produce în schimb satisfacții mult mai mari atunci când îți reușește o lovitură la distanță mare.

Pe lângă grafica foarte plăcută și detaliată și designul trăznit și plin de personalitate al roboților, merită menționată coloana sonoră, ce cuprinde melodii de la formația Steam Powered Giraffe.

În concluzie, SteamWorld Heist e un joc care excelează pe partea tactică, cu misiuni relativ scurte, bune de jucat inclusiv în pauzele dintre alte jocuri, niște roboți cu personalitate și muzică plăcută, ce compensează din plin povestea insuficient dezvoltată și repetitivitatea misiunilor. (Cristan)

Puteți cumpăra jocul de pe Steam sau GOG la un preț foarte bun.

(Citește aici recomandarea integrală)


  1. Dacă ai citit vreun articol sau vreo știre interesantă, sau ai o recomandare de joc, și crezi că merită incluse în retrospectiva săptămânii, te așteptăm pe forum pe unul dintre topicurile dedicate: Știri, Articole, Gaming România, Recomandarea Săptămânii [return]