Formarea ca gamer am avut-o relativ târziu, pe la-nceputul noului mileniu, sărind peste majoritatea clasicilor, motivele fiind aproape prea multe pentru a fi numărate. Orășelul meu carbonifer, provincial până-n străfundurile lui de lignit mi-a oferit șansa de a juca doar ce era popular între cei ce dețineau un calculator, iar modul în care făceai rost de jocuri ținea mai mult de relațiile interpersonale, pirateria fiind privită cu oprobriu și scepticism de majoritatea cunoscătorilor.

Nu voi uita niciodată cum am terminat prima dată Quake „la 4 mâini” cu unul din vecinii de la țară pe un calculator ce abia rula Carmaggedon 2, că am vărsat o mulțime de ore la sală în The Edge-ul Quake-ului secund „cu gravitație și arme infinite” alături de tovarășii pe care i-am pierdut ușor-ușor o dată cu avansul nesfârșit al vremurilor, „capacele” ce ni le aplicam dacă zăboveam prea tare sau dacă luam decizii proaste într-un hotseat de Disciples 2, dar nici pornoșagurile pe care le primeam bonus pe CD-urile făcute de prieteni cu un joc sau altul nu se pot uita.

Lejer din fire, aprig doar când sunt nedreptățit de bizareriile de game design care mă-ntorc la ecranul de load, am lăsat jocurile într-un plan terț pentru cea mai bună parte a decadei, preferând să-mi ocup timpul cu alte activități triviale, cum ar fi finalizarea studiilor în răstimpul lui Mihnea Băiatu. Deținătorul unei colecții destul de vaste pe GoG, am tendința de a o ignora pentru a prioritiza jocurile ce nu sunt disponibile pe nici una din platformele online de jocuri provocându-mă adeseori, dintr-un masochism latent, să le duc la capăt în condițiile cele mai nefaste pentru mine ca jucător.
Review

State of Mind

După ușoara dezamăgire apărută la finalul lui A New Beginning, credeam că va trece un pic mai mult timp până ce voi mai juca ceva din catalogul crescând al celor de la Daedalic. Atras însă de cele câteva cadre văzute, m-am apucat de State of Mind, dar un pic circumspect după experiența anterioară și mai prudent în așteptări, fără a-mi mai pune mari nădejdi înainte de a trece prin poveste. Ne aflăm în viitorul lui 2048, când accidentele și inerent consecințele acestora deveniseră deja vestigii ale trecutului apropiat mulțumită tehnologiei tot mai avansate ce acoperă fiecare fațetă a cotidianului. ...

Review

Overgrowth

Pumnii Furiei

Nu știam mare lucru despre predecesorul lui Overgrowth, Lugaru, doar că era un indie 3rd person action adventure cu iepuri antropoizi ce apărea din când în când în pachetele de pe Humble Bundle. Overgrowth continuă povestea din Lugaru, sarea și piperul jocului constituind-o luptele. Există două moduri de a trece prin Overgrowth: lupte fățișe ca-n „Fists of Fury” sau mai elegant, prin vicleșuguri de nevăstuică, furișându-te de colo până colo prin toate cotloanele doar-doar nu ți-or vedea inamicii urechile ițindu-se de după stânci și bolovani și sucind gâturi sau împungând jugulare.

Review

American McGee's Scrapland

La capătul a douăzeci de ore mă găsii pe platforma spațioportului luându-mi la revedere de la noii prieteni, pretextându-le că am nevoie de o schimbare de peisaj. Chimera nu mai prezenta o curiozitate pentru mine, iar cele câteva challenge-uri secundare nu-mi dădură imboldul necesar să le duc la capăt având în vedere că deja știam ce recompensă mă aștepta la finalul lor. Scrapland poate fi cel mai lesne descris ca un GTA3 cu roboți, așa cum le-am spus tuturor celor care au reacționat cu un „Huh?” când am menționat titlul jocului. ...

Retrospectivă

Heretic II

Între puținele jocuri pe care le-am butonat pe parcursul întregului 2016, mă hotărâsem să rejoc Heretic 2 pe care-l terminasem prima dată la puțină vreme după ce intrasem la liceu. Singurul contact pe care-l avusesem cu seria (Heretic și cele două Hexen-uri) până în momentul acela a fost scurta povestire a lui Cărtărescu din manualul de limba și literatura română din care am rămas doar cu „două mâini păroase” și o imagine din MDK pe pagina secundă a povestirii. N-am aprofundat seria, Heretic 2 fiind singurul pe care l-am jucat până în momentul de față. ...

Review

Project Nomads

Îmbinând un noian de genuri, cu o amplasare spațială străină și mici impresii venite de la tovarășul care apucase să-l butonaze, având curiozitatea zgândărită și nevoia de-a-nțelege ce se petrece în spatele cuvintelor entuziaste ale lui, a trebuit să văd exact despre ce e vorba, iar după unsprezece ani de când am pus prima dată mâna pe Nomads și trei încercări nereușite am reușit să-l duc la final în bunul an 2016. Jocul debutează cu o secvență narativă în care ți se spune că ești pe planeta Aeres, demult răvășită de conflictele vechilor Master Builderi, în urma cărora bucăți din scoarța planetei se desprinseseră și începuseră să zboare. ...

Review

Fran Bow

Trebuie să mărturisesc că nu sunt un mare fan la genului adventure. Cele câteva jocuri adventure ce le-am jucat ar putea fi numărate pe degetele de la o mână (Syberia, Broken Sword: Shadow of the Templars, Scratches și Beneath a Steel Sky), cu mențiunea că pe nici unul nu l-am terminat fără ajutorul unui walkthrough, fie din cauza imposibilității de a mai avansa datorită unui puzzle mai complex sau a nerăbdării personale de a vedea deznodământul. Cu toate astea am dus la capăt Fran Bow fără nici un ajutor exterior. ...

Review

Kingdom

Au trecut aproape două luni de la furia celor 12 ore de Kingdom. Încă mi se pare că aud tonurile vag isterice ale ultimului Blood Moon și modul absolut stupid în care era cât pe ce să-mi pierd coroana. Ar trebui să menționez din start că nu mai sunt un gamer, nu cum eram acum aproape 10 ani, așa că 12 ore petrecute într-un joc complementare a două zile de lucru mi se pare enorm. Kingdom, în termeni tehnici, ar putea fi un tower defense cu perspectiva unui side scroller, dar câteva diferențe mărunte îl elevează într-un fel către altceva. ...