Review

Microsoft Flight Simulator

Luna august a acestui an a marcat lansarea celei mai recente iterații, cea cu numărul 13, din legendara serie Microsoft Flight Simulator, care a debutat în 1982, fiind cu 3 ani mai veche chiar decât prima versiune de Windows. Precedentul titlu din serie, Microsoft Flight Simulator X, s-a lansat în 2006 și a fost foarte apreciat la vremea lui, fiind jucat chiar și până în timpurile noastre, dar nevoia de o actualizare se simțea de mult. Microsoft a făcut o mișcare îndrăzneață, încredințând dezvoltarea noului joc unui studio fără experiență în domeniul simulatoarelor. ...

Review

Mortal Shell

Cei de la Cold Symmetry au considerat Dark Souls un joc prea puțin abstract, care-și explică prea clar universul și evenimentele ce au dus lumea în stadiul actual. Nu de alta, dar de la început te bagă în ceață și la propriu și la figurat. Începe printr-un mini tutorial pe care îl parcurgem din perspectiva unei… forme, o entitate slabă pe cont propriu, dar care poate să se insereze într-un cadavru, aducând la viață amintirile celui controlat, precum și abilitățile pe care le avea când încă umbla nestingherit prin lume.

TG
TG 15/10/20
14
Review

Willy Morgan and the Curse of Bone Town

De-a lungul timpului au apărut multe jocuri de aventură care au făcut trimiteri variate, mai multe sau mai puține, mai evidente sau mai subtile, la clasicul Monkey Island, dar Willy Morgan & The Curse of Bone Town al italienilor de la imaginarylab este mai degrabă un tribut adresat acestei serii. Aventuri, pirați și comori, Willy Morgan le are pe toate. Dar, spre deosebire de șarmul cu care ne-a cucerit Monkey Island și umorul spumos al lui Guybrush Threepwood, Willy Morgan abordează pirateria cea de toate zilele dintr-o perspectivă a maturizării.

Review

Heaven's Vault

Pe vremuri eram un mare fan al filmelor Indiana Jones și, de altfel, al oricărui film, joc sau carte care avea oricât de puține elemente de arheologie și reușea să mă transporte în lumi de mult dispărute și civilizații înghițite de fălcile istoriei. Evident, din acestea nu lipsea „împrumutul” unor artefacte prețioase, pentru că trebuie să trăiască și protagoniștii din ceva, nu-i așa? Din păcate, odată cu avansarea în vârstă, puține au mai fost creațiile care au reușit să îmbine pentru mine sentimentul acela de curiozitate copilărească amestecată cu mister și o ușoară neliniște în fața necunoscutului. ...

Highlights

Retrospectiva săptămânii 20 - 26 septembrie 2020

O nouă săptămână plină, dominată de ceea ce probabil va fi știrea anului: Microsoft a cumpărat ZeniMax Media într-o tranzacție uriașă, iar Doom Eternal deja a intrat în Xbox Game Pass. În alte știri, Amazon își lansează propriul serviciu de cloud streaming, fostul CEO Blizzard își face altă companie de jocuri, Rocket League e de acum gratis pe Epic (și primiți și bani dacă-l luați), Baldur’s Gate 3 a fost amânat din nou și s-a lansat Serious Sam 4.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 13 - 19 septembrie 2020

Evenimente importante în această săptămână: Sony a prețul și data de lansare pentru PlayStation 5, ce are același preț cu nou Xbox, Facebook a prezentat un nou dispozitiv VR Oculus ce le înlocuiește pe toate celelalte, Nvidia lansează plăcile 3080, care se epuizează imediat, Unity se listează la bursă, iar EA schimbă numele clientului Origin în EA Access. În plus, conferințele au adus și anunțuri de jocuri noi: titluri noi VR pentru Assassin’s Creed, Splinter Cell și Myst, precum și un nou joc God of War.