Membru al comunităţii din 2001.
Preview

Solasta: Crown of the Magister

După ora pe care am petrecut-o inevitabil dând cu zarul și definind patru personaje de la zero, jocul m-a luat ușor cu câteva tutoriale care vin sub forma unor amintiri ale personajelor. Premisa e simplă: conduci o bandă de patru aventurieri trimiși de consiliul local să investigheze un fort de la marginea unui nicăieri rău famat. După cum se va vedea, evenimentele de la fort sunt, ce surpriză, doar preludiul unor mișcări mai ample ale unor forțe necunoscute încă, care manifestă un interes pentru artefactul menționat în titlu.

Review

Streets of Rage 4

Genul beat’em up o să aibă mereu un șarm juvenil și irezistibil pentru mine. Se trage din lucrurile mărunte care-i alcătuiesc convențiile, precum expresiile comice ale inamicilor burdușiți cu pumni în freză, sau felul în care aceștia cad dramatic și pâlpâie înainte să dispară de tot, ori semnul proeminent de GO! când scena curentă a fost „curățată”, boșii neiertători și câte și mai câte. Nostalgia joacă un rol hotărâtor pentru această fascinație, cu toate că noi, est europenii în general, am avut o expunere mai mică la genul ăsta de jocuri. ...

Retrospectivă

Valhalla Classics

(episoadele 1-4)

Jocul se numește Valhalla: The Lord of Infinity, dar ce am jucat eu a fost un remake pentru Windows apărut în 2001, o ediție care l-a împărțit în patru episoade reunite sub numele Valhalla Classics, care include pe lângă acestea și episoade din două sequel-uri apărute în 1995. Pare cumva vizionar acum, când jocurile în format episodic sunt la ordinea zilei, dar am impresia că nu era ceva inovativ nici pe atunci, producătorii fiind mai degrabă inspirați de modelul shareware de la începutul anilor ‘90.

Recomandare

Stygian: Reign of the Old Ones

În această săptămână avem o recomandare mai de nișă. Stygian: Reign of the Old Ones e un joc imperfect, dar interesant, care a avut parte de o lansare trecută cu vederea în 2019, fiind eclipsat de indie-uri mult mai proeminente. Și dacă despre Outer Wilds sau Disco Elysium ați mai auzit din alte părți cât de mișto sunt (chiar dacă pe site nu avem articole despre ele încă), o să vă vorbesc puțin despre acest joc. Mythosul lui Lovecraft a inspirat numeroase jocuri, dar am impresia că Stygian e primul RPG plasat în acest univers (asta dacă facem abstracție de parodicul Cthulhu Saves The World). ...

Recomandare

Children of Morta

Prima mea săptămână cu Xbox Game Pass PC a constat într-o succesiune de instalări și dezinstalări de jocuri. Printre puținele jocuri care au trecut de bariera de 30 de minute jucate se numără Children of Morta. Deși la prima vedere părea un indie ca oricare altul din marea de indie-uri cu pixel art, jocul m-a cucerit cu povestea sa și modul său de local co-op bine pus la punct. Conceptual vorbind, Children of Morta se prezintă ca un roguelite hack & slash. Elementele sale roguești sunt însă temperate - este un joc mai iertător decât colegii săi de nișă, progresul nefiind pierdut în întregime la fiecare eșec. ...

Special

Ce am jucat la Gamescom anul ăsta

Anul acesta am trecut și eu pragul halelor de la Köln Messe, gata să iau parte împreună cu un vechi tovarăș de arme la cel mai popular eveniment de gaming din Europa (în 2019 au fost peste 370.000 de vizitatori). Nimic nu ne pregătise însă pentru amploarea Gamescom-ului. Până să apucăm să zăbovim puțin și să punem mâna pe niște jocuri ne-am învârtit câteva ore bune căscând ochii la șirul nesfârșit de standuri și admirând ținutele de cosplay ale vizitatorilor.

Review

Katana ZERO

Cei de la Devolver Digital sunt probabil la ora actuală cei mai cunoscuți publisheri indie. Prezentările lor trăsnite de la E3 și portofoliul presărat cu clasici indie - precum Serious Sam, Broforce, Pathologic, Enter the Gungeon, Minit și multe altele - i-au adus mereu în centrul atenției. În timp ce alți distribuitori preferă să se axeze pe jocuri safe, cu audiență generală, Devolver nu s-au sfiit niciodată să promoveze jocuri cu un specific mai experimental sau mai edgy, cu mecanici ieșite din zona mainstream. Dacă ești un developer aflat la început de drum și ești luat sub aripa Devolver, poți spune că ești pe drumul cel bun, toți copiii cool vor vrea să pună mâna pe jocul tău. ...

Special

Sekiro - Dincolo de joc

Au trecut două săptămâni de când am primit o copie pentru review de la reprezentanța românească a Activision. Recenzia e în curs de scriere, dar va mai dura puțin până vom avea verdictul final pe site. Asta în principal pentru că nu am terminat încă Sekiro; după cum veți citi în review, e genul de experiență de joc care nu poate fi forțată așa de ușor. Este cu siguranță un joc superb și nu mă aștept ca impresia să mi se schimbe radical până la sfârșit, dar aș vrea să am o imagine completă înainte să îl disec cum trebuie. ...

Review

Super Smash Bros. Ultimate

Aș vrea să încep acest articol pe o notă nostalgică, cum e obiceiul la recenzii pentru jocurile din serii longevive. Însă, la fel ca pentru mulți alți români pasionați de jocuri, contactul meu cu Nintendo înainte de lansarea Switch-ului s-a limitat la butonat și stricat câteva console Terminator - notoria copie după NES - în mijlocul tulburilor ani ‘90. Primul joc din seria Super Smash Bros. a ieșit în 1999 pe Nintendo 64, pe vremea când îmi începeam ucenicia de PC gamer pe un Pentium 1. Așadar, am jucat Super Smash Bros. ...