Someday You'll Return

Dacă aș fi fost întrebată la ce mă așteptam de la acest joc după ce am văzut trailer-ul, aș fi zis o experiență horror autentică dar, ca să nu sune prea pretențios, ideea de bază ar fi fost să joc ceva cu o poveste bună care să-mi facă inima aproape să-mi sară din piept din când în când. Ce pot să zic, băieții de la CBE Software s-au ținut de cuvânt și ca să citez chiar de pe site-ul lor: „it’s much better to fail while trying something new and original than to succeed by copying already successful games”. Munca bazată pe mantra asta este desăvârșită, iar Someday You’ll Return e dovada vie a acestui lucru.

Jan Kavan și Lukáš Medek și-au făcut debutul în industrie înființând o companie numită Cardboard Box Entertainment, sub titulatura căreia au scos în 2007 pe piață un joc tip point & click adventure, Ghost in the Sheet (don’t tell Scarlett Johansson). Având o primire bună la acest titlu, în 2011 cei doi s-au decis să redenumească compania CBE Software, iar un an mai târziu au lansat J. U. L. I. A., care spre deosebire de primul lor titlu, este un adventure 3D cu puzzle-uri mai complexe.

Din 2012 și până acum, Kavan și Medek au mai creat alte câteva jocuri, focusul principal rămânând însă pe seria J. U. L. I. A. De aceea, când am dat de trailer-ul pentru Someday You’ll Return, neștiind nimic despre companie și tipul de jocuri pe care le fac de obicei, aveam altfel de așteptări. Ce au reușit cei de la CBE să facă cu conceptele lor și o echipă destul de mică este de admirat. Mi se pare că toate proiectele la care au contribuit sunt făcute din pasiune și chiar se vede că oamenii ăștia cred în ceea ce pun pe piață.

Așteptările mele de la joc? Cum am zis mai sus, o experiență horror autentică. Am primit asta? Nu complet. Am fost dezamăgită? Nu. Aș mai juca jocul încă o dată știind că va fi mai mult adventure decât horror? Probabil. Bazat pe ceea ce se vede în trailer, gândul mi-a zburat direct la Silent Hill și poate aici a fost greșeala mea, că am ridicat ștacheta atât de sus. Însă nu doream să joc un remake la Silent Hill și cred că nici cei de la CBE Software nu-și doreau să facă o copie a unui joc clasic.

Povestea începe simplu: jucăm din perspectiva lui Daniel, un tată ce se întoarce în pădurea Chřiby, pentru a o căuta pe Stela, fiica sa fugită de acasă. Până și începutul poveștii îmi aduce aminte de primul Silent Hill, unde Harry o caută pe Cheryl, care a dispărut după un accident de mașină. Spre deosebire de SH, în Someday You’ll Return aparențele înșală de la început, însă pentru a nu da spoilere, nu voi intra în detalii.

Așadar, catalizatorul poveștii este o întâmplare aparent banală, dar de fapt aflăm pe parcursul jocului că aceste personaje au o legătură destul de strânsă cu locul în care se desfășoară acțiunea. De aici vine, de altfel, și titlul, iar pe parcursul acțiunii se face referire la memoria acestui loc: „You don’t care about the land anymore. But it remembers you.”

Aspectul acesta împreună cu anumite tradiții și elemente culturale tradiționale cehești creează o atmosferă încărcată. Tu ești Daniel, tu nu poți sau nu vrei să îți amintești, dar tot ce se întâmplă în jurul tău este din cauza ta și strâns legat de viața și alegerile tale.

Aici aș vrea să vorbesc un pic despre personajul principal, pentru că una din nemulțumirile generale legate de joc a fost atitudinea protagonistului: se enervează repede, face comentarii deplasate sau pur și simplu este o persoană detestabilă. Din punctul meu de vedere, atitudinea i se potrivește cu rolul în poveste, însă fie interpretarea liniilor de dialog, fie traducerea acestora sunt defectuoase și nu prea au efect. Eu aș prefera dialogul în limba cehă, în primul rând pentru a duce autenticitatea proiectului până la capăt, iar în al doilea rând pentru a scăpa de rigiditatea interpretării.

Da, protagonistul este detestabil uneori (în majoritatea timpului) și deși în mod normal cu cât e parcursă acțiunea cu atât ar trebui să devii mai atașat de el, în acest joc efectul este ori invers, ori pur și simplu îți e indiferent. Mie Daniel mi-a fost complet indiferent ca atitudine, iar toate celelate personaje din joc mi s-au părut mult mai interesante. De altfel, cu excepția Stelei, care este de fapt personajul aflat la mijlocul acțiunii, celelalte femei din joc: Eleanora, Ida (pe care doar o auzim), Lea și babushka, așa cum am botezat-o eu pe băbuță, joacă un rol important în dezvoltarea poveștii. Asta m-a pus pe gânduri: toate personajele din jurul protagonistului sunt de sex feminin, cumva ironic având în vedere ideile pe care le exprimă acesta uneori în legătură cu femeile (în general sau făcând referire la fosta soție sau la fiica sa). Toate îl ajută pe Daniel în mod direct sau indirect să realizeze de ce se află acolo, ne face să descoperim întreaga poveste și să trăim niște emoții destul de puternice.

Acum, că am ajuns la poveste în sine, vreau să menționez că anumite părți din ce urmează să scriu sunt doar o interpretare personală a jocului. Toată locația din joc este de fapt un purgatoriu personal al lui Daniel, de aceea nu știm ce este real și ce nu, pentru că este evident pe alocuri că anumite întâmplări sunt reale. Știu că am spus la început că jocul seamănă cu Silent Hill, dar am greșit - jocul seamănă, de fapt, cu Silent Hill 2. Lumea creată este una organică în ambele jocuri, un univers bazat pe subconștientul personajelor principale, o lume care îi pedepsește pe aceștia în diferite moduri foarte personale și a cărei scop final este ajungerea la o rezoluție. Atât pădurea din Someday You’ll Return, cât și orașul din SH2 nu încearcă neapărat să te omoare, ci să te învețe, bazat pe propriile gânduri și experiențe pe care nu vrei să le accepți sau să ți le amintești.

Un alt factor care se aseamănă cu franciza SH sunt monștrii din ambele jocuri. Fără a intra în prea multe detalii, antagonistul principal din Someday You’ll Return îmi amintește destul de bine de Pyramid Head, iar restul monștrilor din univers par că se află și ei într-un purgatoriu, într-o suferință constantă.

Iar acest concept de purgatoriu personal este întărit de temele religioase. După alegerea unei locații reale din Republica Cehă, Kavan și Medek au păstrat și elemente religioase specifice zonei, lucru care m-a bucurat nespus. Două locații ies aici în evidență: mănăstirea Sfântul Clement și cimitirul Hřensko. Atât în mănăstire, cât și în dialog pe parcursul poveștii sunt menționate două figuri religioase importante pentru țările slavice: Sfinții Chiril și Metodiu, doi frați teologi și misionari creștini greci bizantini. Pentru munca depusă de aceștia în evanghelizarea slavilor, ei sunt cunoscuți și ca „apostolii slavilor”.

Mi se pare importantă aducerea în discuție a religiei și credinței într-o poveste ce are ca puncte centrale alte teme posibil considerate traumatizante (din nou, nu voi intra în detalii pentru a nu da spoilere). Importanța religiei pentru anumite popoare este vitală, în special în momente de cumpănă și neliniște. Daniel totuși nu pare a fi o persoană religioasă, singurul personaj cu legături în această lume mistică fiind babushka, ea având de altfel și legături cu magia (un alt element tradițional regăsit în mai multe culturi) și ajutându-l pe protagonist de mai multe ori prin cunoștințele ei.

Finalul jocului este multiplu, existând și un final secret. Deznodământul la care am ajuns eu n-aș zice că este excepțional, dar nu este nici cel mai tragic. Mi-a plăcut schimbarea de ritm în dezvoltarea acțiunii, iar la sfârșit am simțit într-adevăr că Daniel a ajuns la final de drum pe care deși poate nu îl merita, l-a ajutat să-și înțeleagă greșelile și cum să le îndrepte. Chiar el scoate în evidență banalitatea poveștii și faptul că multe familii trec prin ceea ce a trecut a lui, întrebându-se de ce i s-a întâmplat chiar lui totul. Aici intră în discuție și familiaritatea poveștii: există mii sau poate chiar milioane de povești asemănătoare în viața reală (fără elementele fantastice, evident) și, din păcate, multe au un final tragic.

După cum am menționat și mai sus, locația în care are loc acțiunea este în Brno, Republica Cehă, care este și orașul în care locuiesc creatorii jocului. Zona Chřiby este cunoscută pentru parcurile naturale, formațiunile geologice și monumente istorice. O altă locație reală ce poate fi vizitată (și arată foarte bine) este cimitirul Hřensko, aflat în comuna cu același nume și aflat la cea mai mică altitudine din zona Boemia. Toată atmosfera oferită de această zonă (Boemia este o regiune din Republica Cehă) se potrivește perfect cu celelate elemente tradiționale și oferă un mediu care nu cred că ar putea fi replicat în multe alte zone din lume.

Someday You’ll Return, implementat cu Unreal Engine, arată spectaculos doar pe un calculator performant. Al meu, săracu’, își mai dădea duhul pe alocuri dar în principiu s-a ținut bine și a meritat să țin grafica la specificații cât mai înalte, pentru că există niște peisaje minunate pe tot parcursul jocului. Au fost câteva probleme pe final, chiar în ultimul capitol, în care imaginea era luminată excesiv și aproape nu se putea observa ce se întâmplă, dar i-am dat cumva de cap jucându-mă cu setările.

Dacă nu aveți răbdare cu bug-urile sau credeți că nu merită să pierdeți timpul cu asta, nu vă recomand să jucați Someday You’ll Return, pentru că (din propria experiență) mai tare vă enervați și dacă nu apucați să terminați jocul veți rămâne cu o părere foarte proastă despre el. Ce a salvat totul în ochii mei a fost finalul poveștii, aș zice ultimele 3-4 capitole. Însă trebuie să luăm în considerare că ele sunt unele din cele mai scurte iar acțiunea la început decurge destul de lent, chiar dacă elementele horror v-ar putea ține cumva atrași și interesați de poveste până la final.

Ce mi-a plăcut iar foarte mult e coloana sonoră. Două piese au ieșit aici în evidență: „Ping Pong Girl” de la The Frozen Orchestra și „Výše Nových Zámku”, un cântec folk ceh interpretat de Gabriela Vermelho. În cazul primei melodii, creația unei trupe indie destul de obscură, combinată cu vremea ploioasă de la începutul jocului și disperarea lui Daniel în a-și găsi fiica, face atmosfera să fie numai bună de pornit într-o aventură traumatizantă. Cea de-a doua piesă, cea de la finalul jocului, este o melodie tradițională superbă, care ne amintește unde suntem. Nu există foarte multă muzică în jocul acesta, pentru că accentul sonor se pune pe sunetele ambientale ale pădurii sau pe țipetele atroce ale monștrilor. De aceea, în momentele importante, atunci când apare muzica pe fundal, efectul este unul pregnant (mai ales în finalul jocului).

Legat de zona spirituală și mistică, intră în gameplay elementul herbalismului, în care trebuie să culegi anumite plante și să creezi diferite poțiuni ce te vor ajuta în înaintarea poveștii sau în ușurarea anumitor sarcini. Unele rețete sunt opționale, dar cele pe care eu le-am făcut m-au ajutat pe tot parcursul jocului și, deși facultative, sunt o parte interactivă din joc în care poți să simți că te implici din proprie inițiativă.

Pe partea de gameplay mai există un inventar în care ai uneltele pe care le primești la începutul jocului și de asemenea unde interacționezi cu alte elemente din mediul înconjurător. Uneori trebuie să construiești tu anumite obiecte prin combinarea unor elemente deja existente, existând în inventar un „concept” ce arată forma generală a rezultatului final. Tot aici mai ai acces la propriul jurnal, iar mai târziu la jurnalul Stelei, care este decodificat în timp după anumite acțiuni/scene.

Proiectul din pasiune a celor de la CBE Software este unul excepțional și, dacă ar reuși să rezolve bug-urile din el, sunt sigură că majoritatea lumii s-ar bucura de o poveste foarte personală și emoționantă, care te face să te gândești la propriile decizii și atitudinea față de cei din jurul tău, dar și să înțelegi consecințele unor comportamente radicale care nu par să te afecteze direct. Deși se văd influențele din alte jocuri clasice, pot spune cu convingere că Jan Kavan și Lukáš Medek și-au creat propria poveste, de la început și până la sfârșit, cu foarte multă atenție la detalii și cu un deznodământ greu de digerat.

Dacă nu vă deranjează bug-urile (pe care e posibil să nu le întâlniți oricum) și aveți câteva ore/zile libere vă recomand să jucați Someday You’ll Return, dar doar dacă stați bine cu nervii. Jocul ăsta are elemente din foarte multe genuri: adventure, puzzle, horror, choose your own adventure (deși foarte discret) și are o defășurare foarte antrenantă.

Se puteau schimba anumite aspecte din proiectul final pentru a-l face și mai bun, însă cu resursele pe care le-au avut la dispoziție cei de la CBE Software au reușit să creeze ceea ce mulți developeri cu mult mai multe resurse nu pot: o poveste autentică, personală, pe care să o ții minte și după credits. ■