Review

Creaks

Azad

Versiune audio

Câți dintre noi nu ne-am dorit oare, copii fiind, să explorăm castele misterioase, camere secrete, să luăm parte la aventuri magice pe care le vedeam doar în desenele animate sau de care dădeam în lecturile tinereții? Ei bine, Creaks de la Amanita acoperă foarte bine fantezia asta a copilăriei, ba chiar în cele mai neașteptate și pline de imaginație moduri. Camere păzite de câini roboți? Avem. Meduze plutitoare? Avem. Oameni-păsări care își duc viețile cotidiene în acel castel? Avem și asta. Cunoscuți fiind pentru jocuri adventure precum Machinarium și Samorost, cehii de la Amanita au venit mereu cu câte ceva nou și inovativ, așa că de data aceasta avem de-a face cu un puzzle platformer delicios. Creaks ne face cu ochiul tocmai prin lumea sa care se așteaptă explorată și gameplay-ul care ne va pune rotițele în mișcare.

Acțiunea începe într-o seară aparent liniștită în care, aflându-ne în pielea personajului principal, vrem și noi să ne bucurăm de puțină lectură. Când ne apucăm și noi să citim, un bec începe să își facă de cap și să pălpâie. Câți nu urâm momentul acela în care vrem să ne relaxăm și apar tot felul de flecuștețuri de rezolvat? În fine, ne ridicăm, două pictograme apărute subtil pe ecran ne prezintă scurt controlul jocului, din tastele direcționale. Cu o apăsare de space mișcăm puțin de bec să facă iar lumină, apoi ne așezăm la birou. Becul se stinge din nou. Repetăm procedura, ne așezăm la loc, aceeași problemă, doar că de data asta cade și tapetul de pe un perete. Așa că punem tapetul, reparăm becul, numai că tapetul pică iar și becul se sparge. Încercăm să punem tapetul la loc, dar vedem că acesta cade de tot și dezvăluie o ușiță misterioasă. Ca orice explorator de debara care se respectă, pătrundem în măruntaiele întunecimii înarmați cu o laternă. Mergem puțin prin tunel până ce ajungem la o scară pe care încercăm să coborâm, doar că pierdem lanterna. Fără șanse să recuperăm lanterna, începem coborârea.

Ne afundăm din ce în ce mai mult în văgăunile pământului până ce sunete stranii de păsări încep să ne ajungă la urechi. Pe la jumătatea scării ne trezim într-un spațiu uriaș iar în prim plan pe ecran apare un castel în care vom petrece între opt și zece ore, cam cât durează jocul. Cetatea menționată mai sus este excelent realizată ca și design. O vom explora din cameră în cameră iar fiecare încăpere este realizată cu atenție la detalii. Biblioteci, ateliere de lucru, tuneluri subacvatice, zone inspirate din Egiptul Antic, toate încăperile au o tematică anume. Ca exemplu, în camera de inspirație egipteană putem vedea câte un sarcofag pe fundal, în timp ce în alte zonă putem vedea rabla unei mașini din anii 40.

Camerele acestea nu sunt pustii, ci păzite de gardieni meniți să împiedice personajul principal să parcurgă încăperea. Câini roboți scoși parcă dintr-un episod din Black Mirror, meduze stranii sau draci antropomorfizați aduși din străfundurile hadesului, tot ce a putut imaginația celor de la Amanita să plăsmuiască. Acești paznici nu sunt doar elemente statice pe ecran. Din contră, personajul principal trebuie să se folosească de particularitățile fiecărui inamic pentru a rezolva puzzle-urile, precum și de puțină îndemânare pentru a evita să fie ucis de către monstruleți.

Ajungem și la cele mai stranii personaje din tot jocul. Anume cei câțiva oameni-pasăre care populează castelul și își trăiesc acolo viețile lor de zi cu zi. Fiecare are personalitatea sa proprie, lucru evidențiat prin vestimentațiile fiecăruia și faptul că fiecare pasăre aparține câte unei specii diferite. Astfel design-ul spune mai multe decât ar putea să spună orice linie de dialog. Aceștia comunică într-o păsărească pe care nu o putem înțelege, dar ne putem da clar seama care dintre ei se dedică studiului, care este inventator, toate acestea numai din aspect. Acesta este un exemplu bun al principiului ”show, don’t tell”, pe care cei de la Amanita îl duc pe culmi înalte.

Recunosc că pe la începutul jocului mi-era puțin teamă de aceste personaje. Mă așteptam la ceva orori nemaivăzute cu chimere om-pasăre de care trebuia să mă ascund ca să nu mă mănânce sau să mă supună la cine știe ce cruzimi. Așa că am fost puțin surprins când am văzut că personajul meu începe să se împrietenească cu ei, prin mici interacțiuni pe ici pe colo, ca în cele din urmă să-i ajut să lupte împotriva unei amenințări din exterior care risca să anihileze tot castelul. Deși poate alte persoane ar găsi un defect în faptul nu facem altceva decât să fim târâți prin poveste în mod pasiv, noi doar fiind acolo, eu consider asta ca fiind ceva pozitiv. Nu sunt mare amator de povești în care soarta umanității se află pe umerii noștri, de altfel mi se pare și normal ca viața să își urmeze cursul cu sau fără noi. Nici personajul principal nu este vreun salvator al omenirii. Fără să aibă vreo linie de dialog, doar comunicând prin semne, dar și prin aspectul lui ușor tocilăresc ne putem da seama că este doar un om normal aruncat în vâltoarea stranietăților. Un detaliu revelator este animația în care acesta tremură atunci când stă față în față cu vreunul dintre monstruleți. Dacă în alte jocuri te-ai aștepta la ceva erou neînfricat, aici teama este cea mai normală reacție.

Componenta de gameplay din Creaks este, după părerea mea, cea mai importantă parte a jocului. Da, lumea și personajele sunt foarte interesante, dar toate acestea riscă să devină puțin plictisitoare fără o mecanică cel puțin la fel de interesantă ca lumea construită de Amanita. Am vorbit deja despre controlul din tastele direcționale și space, dar cealaltă tastă pe care o mai folosim este ctrl. Aceasta ne permite să utilizăm un dispozitiv special prin care putem să controlăm unele lămpi din joc pentru a ne folosi de lumină. Lumina este cel mai important aspect al rezolvării puzzle-urilor deoarece doar prin intermediul ei vom putea progresa mai departe. Ca să detaliez, în fiecare încăpere sunt prezente lămpi stinse sau aprinse a căror lumină poate transforma inamicii în diverse obiecte, cum ar fi scaune, birouri și alte piese de mobilier. Aceste obiecte sunt esențiale pentru a ne urca pe ele ca să putem sări pe niște scări la care nu avem altfel acces. Dar unele dintre aceste lumini pot fi aprinse doar dacă punem un corp sau un obiect pe plăci de presiune și îl ținem acolo. Astfel va trebui să ghidăm inamicii pe aceste plăci. Plăcile pot să aprindă lumini în altă parte a camerei și să țină un inamic blocat, asta în timp ce noi apăsăm un întrerupător care aprinde o lampă și preface un inamic în birou și pe care putem urca ș.a.m.d. Lucrurile devin din ce în ce mai complexe pe parcursul jocului, deoarece fiecare inamic are un anumit model comportamental pe care îl urmează, noi fiind nevoiți să ne folosim de acest model înspre avanjatul nostru pentru a putea progresa.

Deși nu sunt vreun as în rezolvarea puzzle-urilor, jocul nu este atât de dificil încât să necesite utilizarea vreunui ghid de pe internet. Cu puțină planificare, puțin trial & error și puțină îndemânare vom putea trece peste orice provocare. De asemenea, explorând vom putea da și de camere secrete în care vom descoperi diferite tablouri. Acestea prezintă diferite scene pastorale, dar ne oferă și mici mostre de informație despre lumea din joc.

Grafic vorbind jocul păstrează stilul folosit în Machinarium, de desen, dar de data asta cu niște tușe de acuarelă aruncate peste. Aceste nuanțe acvatice conferă jocului o atmosferă mai rece, lucru perfect potrivit de altfel unui castel abia locuit. Dar părțile bune nu se opresc aici, pentru că până și filmulețele din joc sunt natural integrate în gameplay. Nu suntem niciodată întrerupți de ceva cutscene, ci totul se întâmplă de la sine. Traversând o cameră oarecare vom auzi ceva voci sau zgomote iar atenția noastră se va îndrepta spre prima crăpătură prin care o să vedem interacțiunea dintre păsări. Cât despre interfață, aceasta este inexistentă. Singurul item pe care îl vom folosi stă fixat la centura eroului, astfel încât aspectul jocului nu este bruiat.

Nici sunetul nu se lasă mai prejos. Cu o coloană sonoră realizată de The Hidden Orchestra, studio al unui singure persoane, muzica din Creaks oscilează între tonuri energice, dar și piese ușor melancolice. Când mai începea câte un pian lent și contemplativ nu mă grăbeam deloc să termin camera respectivă. Mai degrabă lucram lent la puzzle și mă pierdeam cu gândul înspre alte direcții. Efectele sonore sunt și ele reușite iar cel mai mult am remarcat sunetul pașilor pe podea, dar și lătrăturile câinilor au reușit să îmi dea fiori.

Creaks a devenit jocul meu preferat de la Amanita. Dacă înainte preferatul meu era Machinarium, pentru mine joculețul acesta a reușit să îl detroneze prin estetica sa deosebită, dar și gameplay-ul care necesită o combinație de planificare, logică și îndemânare. Deși l-aș putea critica nițel pentru poveste și cum aceasta s-ar putea desfășura și fără noi, nu am de gând să fac asta din motive deja expuse. Așa că dacă sunteți în căutarea unui puzzle platformer excelent cu o lume stranie și fascinantă, Creaks este jocul pentru voi. ■

INFORMAȚII GENERALE
Data apariției: 2020-07-22 Producător: Amanita Design Gen: adventure Platforme: PC, Playstation 4, Nintendo Switch, Xbox, Apple Reviews: Metacritic, OpenCritic Cumpără: Amanita, Steam, GOG, Microsoft Store, Playstation Store, Nintendo Store

Galerie imagini

Azad

Azad

Membru al comunităţii din 2009.