The Textorcist: The Story of Ray Bibbia

Primele impresii despre un joc contează destul de mult, fie că încerci un joc doar ca „să vezi cum e”, sau pornești un joc de mult așteptat. În această rubrică veți citi scurte păreri formate după prima sesiune de joacă, în general nu mai mult de o oră. Bineînțeles, această impresie nu are cum să fie reprezentativă pentru întregul joc, dar poate fi de ajutor pentru a vă decide dacă să încercați un anumit titlu.

Deși n-am jucat multe, pot spune că-mi plac jocurile bazate pe typing (n-o să-i zic dactilografiere, e prea lung și sună prea birocratic). În afară de un joc vechi de DOS al cărui nume nu mi-l amintesc, cu ajutorul căruia am învățat să scriu „în orb”, singurele astfel de jocuri pe care le-am mai jucat au fost The Typing of the Dead și Epistory.

The Textorcist e un titlu interesant. Nu e doar un joc de typing, e și un bullet hell în același timp. Nu pare o combinație viabilă la prima vedere, dar jocul de față reușește să le îmbine foarte bine, rezultatul fiind o mecanică originală și, după cum vă puteți închipui, și foarte dificilă.

Acțiunea se desfășoară la Roma, noi controlându-l pe sus-numitul Ray Bibbia, un fost preot actualmente exorcist privat (și nu m-ar mira să aflu că a fost inspirat de Ray McCall din Call of Juarez, pentru că nu doar numele e singura asemănare), ce trebuie să înfrunte tot felul de demoni și să dea de capăt unui mister ce poate ajunge tocmai până la vârful Bisericii Catolice! Nu vă dau mai multe detalii, și asta nu pentru grija de spoilere, ci pentru că nu am jucat decât demo-ul, așa că nu știu cum e mai departe. Dar din ce-am apucat să văd, precum și din alte review-uri, se pare că nici povestea nu a fost neglijată.

Lăsând povestea la o parte, ajungem la mecanica principală, și anume typing-ul. În afară de mișcarea personajului în joc, care se face cu săgețile (sau Shift + WASD), orice altă interacțiune cu jocul necesită să scrii cuvinte de la tastatură. Vrei să începi jocul când îl deschizi? Trebuie să tastezi CONTINUE. Vrei să răspunzi la telefon când sună în biroul tău să primești un caz nou? Scrii ANSWER. Și așa mai departe. Iar în lupte…

În lupte — căci orice nivel se termină cu o luptă — textorcistul nostru are de rostit câteva incantații pentru a ucide demonul (sau doar un neinspirat tâlhar care ne ține calea), incantații pe care bineînțeles trebuie să le tastăm pe măsură ce sunt afișate. Numai că adversarul ne atacă la rândul lui, de data aceasta nu cu cuvinte ci cu o puzderie de „gloanțe” și diverse mucozități și alte scârboșenii demonice ce se împrăștie în diferite pattern-uri, ca în orice alt bullet hell. Astfel că nu trebuie doar să scrii repede și bine incantațiile afișate în josul ecranului, dar mai trebuie să apeși și pe săgeți ca să te ferești de energiile drăcești. Și pentru că asta nu era suficient de dificil, anumite atacuri speciale îți vor afecta textele scrise, cum ar fi, de exemplu, să ascundă incantația pe care o citește Ray, astfel încât nu mai știi ce să tastezi mai departe, sau să-ți afișeze mesajele în oglindă, ca să fie mai greu de citit.

Ce ar mai fi de remarcat? Jocul arată ca un RPG făcut în GameMaker, dar grafica pixel art e foarte bine realizată, iar muzica e de asemenea foarte cool, și atmosfera în general se potrivește foarte bine. A, și calculatorul din biroul lui Ray e un detaliu drăguț, cu un internet text-based ca și când DOS n-ar fi murit niciodată.

Mai vreau să joc? Îmi plac mie jocurile cu typing, dar bullet hell-urile mai puțin, așa că voi rămâne doar cu demo-ul terminat și atât. Dar, dacă faceți parte din nișa care gustă ambele genuri, vă sfătuiesc să-l încercați, pentru că e o combinație foarte mișto și e o adevărată provocare. ■