Katana ZERO

Cei de la Devolver Digital sunt probabil la ora actuală cei mai cunoscuți publisheri indie. Prezentările lor trăsnite de la E3 și portofoliul presărat cu clasici indie - precum Serious Sam, Broforce, Pathologic, Enter the Gungeon, Minit și multe altele - i-au adus mereu în centrul atenției. În timp ce alți distribuitori preferă să se axeze pe jocuri safe, cu audiență generală, Devolver nu s-au sfiit niciodată să promoveze jocuri cu un specific mai experimental sau mai edgy, cu mecanici ieșite din zona mainstream. Dacă ești un developer aflat la început de drum și ești luat sub aripa Devolver, poți spune că ești pe drumul cel bun, toți copiii cool vor vrea să pună mâna pe jocul tău.

Până la acest Katana Zero, cei de la Askiisoft s-au făcut remarcați în cercuri mai restrânse cu un joculeț simpatic de Flash, numit Tower of Heaven. Nu au făcut valuri prea mari cu el, însă criticii au apreciat calitatea și originalitatea acestuia. Au urmat alte câteva platformere croite în Flash după același calapod, dar abia cu Katana Zero, primul lor joc „serios”, au reușit să spargă gheața. Cu toate acestea, deși s-a schimbat „platforma” iar anvergura sa este una mai largă, jocul pare să se înscrie pe cele două coordonate Askiisoft: estetica pixel retro și dificultatea peste medie.

O briză de familiaritate

Poate știți deja de prin videouri cum merge treaba în Katana Zero - un samurai dă buzna peste răufăcători și le împrăștie sângele pixelat pe pereți în timp ce pe fundal zumzăie synth-uri retro. Nu există bare de viață, e suficient ca protagonistul să încaseze un singur glonț sau lovitură ca nivelul să fie reluat de la… zero.

În Katana Zero controlăm un personaj ciudat, al cărui look tradițional de samurai — kimono + katana — face notă discordantă în peisajul futuristic-distopic desprins parcă din producțiile din anii ‘80. Dragonul, căci așa e numit protagonistul, este un veteran al unui fictiv război inspirat de cel din Vietnam (altă obsesie optzecistă), care-și câștigă existența ca asasin plătit. În scurt timp însă lucrurile se complică, iar Dragonul trebuie să deslușească ițele unei tenebroase conspirații.

Un iz familiar de Hotline Miami impregnează tot jocul și nu cred că e tocmai o coincidență. Violență rapidă și neiertătoare - bifat, pixel art - bifat, culori „neon” - bifat, clișee action/exploitation - bifat, coloană sonoră retrowave - bifat. Cu toate acestea, ar fi nedrept și prematur să considerăm Katana Zero doar o clonă de Hotline Miami. Perspectiva de side scroller față de cea de top down nu e singura abatere de la rețetă.

În timp ce luptele din Hotline Miami au o abordare simplă și la obiect, Katana Zero pune la dispoziția jucătorilor ceva mai multe mecanici prin care misiunile pot fi soluționate. Dragonul are ca armă doar katana, în vreme ce majoritatea inamicilor vor folosi arme de foc. Dar ăsta nu e un handicap, pentru că gloanțele pot fi întoarse spre atacatori cu lovituri atent coordonate. În plus, Dragonul dispune și de clasicul dodge, o abilitate cvasi-inexistentă în Hotline Miami. Dar mecanica care schimbă cu totul lucrurile este cea de încetinire a timpului - în limita unei bare de energie care se regenerează lent, eroul nostru poate face luptele să curgă mult mai lent, devenind mult mai ușor să reacționeze în momentele de învălmășeală.

Luptele mai sunt condimentate și de posibilitatea de a folosi unele obiecte găsite prin nivel - satâruri, busturi de marmură, cocteiluri molotov, fumigene. Uneori e chiar recomandat să fie evitată vărsarea de sânge, jocul având și o componentă de stealth care poate fi folosită în unele misiuni. N-o fi chiar la nivel de Mark of the Ninja, dar mai rupe puțin din monotonia violențelor.

Pus pe hârtie, tot arsenalul de abilități și obiecte pare că trivializează jocul. În realitate, Katana Zero nu este deloc o plimbare în parc, ci face parte din categoria aceea de jocuri cinstite, dar necruțătoare. Se moare des, iar singura modalitate de a progresa este aceea de a *deveni mai bun*™, folosind eficient uneltele care îți sunt puse la dispoziție. Nu există o progresie în abilități, damage sau puncte suplimentare de viață, iar inamicii de la început de joc vor rămâne la fel de puternici până la sfârșit. Singurul lucru care se schimbă este abilitatea ta ca jucător de a face față provocărilor tot mai ridicate pe care ți le aruncă jocul.

Dacă ești genul care se lasă ușor păgubaș sau care caută în jocuri o oază de relaxare, probabil că nu e jocul potrivit pentru tine. Cine își găsește însă satisfacția în a stăpâni tot mai bine mecanicile unui joc și a trece într-un sfârșit peste obstacole care păreau insurmontabile va aprecia acest joc. Totodată n-aș vrea totuși să las impresia că am trecut printr-un chin infernal - Katana Zero este un joc scurtuț (~6 ore), iar părțile mai dificile alternează suficient de mult cu momente relaxate în așa fel încât să nu se transforme într-o corvoadă.

Un pic mai multă poveste

Ceea ce frapează la acest joc în care acțiunea și violența au un rol atât de însemnat sunt momentele de repaus, în care povestea e lăsată să respire. În locul unor simple filmulețe între misiuni, Katana Zero ne oferă câteva interludii în care îl urmărim pe Dragon în afara orelor de „lucru”. Avem ocazia să vizităm apartamentul sordid în care se retrage seară de seară, unde își face un ceai fierbinte înainte să adoarmă în fața televizorului, pe ecranul căruia rulează știri despre violențele din oraș. Vom lua parte și la ședințele regulate pe care le are cu psihologul său - întâmplător aceeași persoană care îi înmânează dosarul cu datele fiecărei misiuni.

Dialogurile ocupă un loc important în Katana Zero - pe lângă psiholog veți întâlni și alte personaje, inclusiv antagoniști, cu care veți avea ocazia să purtați discuții. Cele mai multe replici sunt contra cronometru, iar alegerea chibzuită a acestora poate revela mai multe detalii din spatele poveștii.

N-o să spun prea multe - jocul este scurt și micile întorsături de situație merită descoperite fără spoilere. Per total vorbim de o intrigă destul de anime, altoită cu câteva clișee din poveștile la modă în anii ‘80. Mi-a plăcut că succesiunea constantă de eșecuri și reîncărcări ale nivelurilor dobândește o explicație logică în universul jocului, nefiind ceva artificial, care destramă imersiunea.

În încheiere

Trebuie să recunosc că deja au început să mă obosească fetișurile optzeciste vânturate în ultimul timp în jocuri și nu numai. Katana Zero reușește totuși să se ridice pe o treaptă mai sus de nivelul ăsta de nostalgie lipsită de substanță. Este un joc indie de o calitate peste medie, iar singurul lucru care îl oprește să devină deja un instant classic este faptul că a ieșit în 2019 și nu acum șapte ani. Asta nu înseamnă că cei de la Askiisoft și-au ratat șansa - primirea călduroasă pe care a avut-o jocul și finalul său deschis aproape că garantează un viitor sequel. Eu unul aștept cu interes să văd cum va continua povestea Dragonului. Poate că de data asta așchia va sări mai departe de trunchi. ■