Recomandare

From Dust

Cristan

Nu vă mai aduceți aminte bine, dar From Dust e un simulator de natură. Nu este un god game cum poate credeați, nu e un succesor al lui Populous, nu „tragi cu magii”, nimic de genul ăsta. Nu, pur și simplu este o cutiuță cu „natură”, în care te joci cu elementele primordiale.

Pentru cine nu știe nimic despre acest joc, From Dust este, în esență, un puzzle game lansat în 2011 de Ubisoft, cu niveluri din ce în ce mai provocatoare, în care trebuie să te folosești de elementele naturii pentru a ghida un trib de omuleți într-o lume sălbatică, primordială, și a-i feri de stihiile naturii. Ai la dispoziție doar un cursor cu care poți muta puțin pământ, puțină lavă sau puțină apă, pentru a remodela terenul și a-ți ține omuleții în siguranță atunci când vine apa mare sau lava mare. Peste toate acestea se mai adaugă și un strat subțire de joc, respectiv o fărâmă de poveste și câteva elemente care să adauge varietate și provocare, cum ar fi niște totemuri care oferă diferite protecții tribului, sau niște arbuști pe care-i poți folosi pentru a provoca, sau, dimpotrivă, pentru a stinge incendii.

Marele punct de atracție al jocului este felul realist în care sunt modelate toate aceste elemente. From Dust este creația lui Éric Chahi, cel care crease, cu câțiva ani înainte, Another World. În pauza (lungă de câțiva ani buni) dintre aceste două jocuri, Eric a călătorit și s-a ocupat de alte pasiuni de-ale sale, printre care se număra geologia și fotografiatul vulcanilor. Astfel s-a născut ideea pentru următorul joc, iar Chahi s-a întors motivat și i-a convins pe cei de la Ubisoft să-i dea o echipă cu care să realizeze From Dust.

Pasiunea pentru natură și experiența în programare a lui Chahi s-au împletit foarte bine și asta se poate vedea și în calitatea simulării din produsul final. Jocul este o minunăție tehnologică, în care totul se mișcă foarte fluid și interacționează natural, exact așa cum te-ai aștepta. Apele curg în direcția pantei și creează râuri dacă au loc, sau dimpotrivă, lacuri, dacă ajung într-un bazin închis (în anumite condiții, mai târziu, apa se poate și evapora). Pământul poate astupa un izvor sau poate devia un curs de apă, dar poate fi și erodat dacă apa are debit mare, iar aluviunile se vor depune acolo unde panta este mică și viteza apei scade. Lava iese într-un mod realist din vulcani, prin explozie sau doar scurgere, se întărește în contact cu apa și dă naștere stâncilor, sau poate provoca incendii de vegetație dacă scapă de sub control. Apropo de vegetație, aceasta urmează, natural, firul apei - acolo unde curge apa prin deșert vor înverzi și plantele, iar într-un final vor apărea și animalele.

Deși recepția a fost în general pozitivă la lansare și jocul a fost considerat un succes, au existat destule voci care au criticat jocul pentru ceea ce nu era, adică un god game. Dar marea provocare a jocului stă în principal în felul în care reușești să folosești și să controlezi interacțiunea dintre elemente, pe măsură ce sunt adăugate noi și noi obstacole și provocări. Dificultatea nu e chiar atât de mare, nici AI-ul chiar atât de slab pe cât criticau unele review-uri de la acea vreme. Este adevărat că jocul este limitat ca anvergură, atât ca întindere a nivelurilor, cât și în ce privește elementele naturii (nu există alt fel de eroziune decât cea a apelor, nu există vânt, nori, temperatură, zăpadă, etc.), și chiar și Chahi a recunoscut că n-au reușit să introducă în joc tot ce-și propuseseră, dar, pentru ceea ce este, este într-adevăr unic. Jocul încă arată superb la 7 ani de la lansare și în continuare nu există alt joc care să facă ceea ce veți găsi în From Dust. ■


Galerie imagini

Cristan

Cristan

Membru al comunităţii din 2002. Contribuitor al site-ului.