CONCURS

Jocul preferat din 2018

Gameri de pretutindeni, cu ocazia lansării site-ului candaparerevista.ro (și fix la timp pentru Moș Niculae!) avem pentru voi un concurs care sperăm să vă placă. Cine suntem noi? Cei din comunitatea LEVEL deja ne știți, pentru toți ceilalți, suntem o mână de entuziaști care administrează forumul candaparerevista, urmașul spiritual al forumului revistei LEVEL. De curând am lansat și site-ul pe care vă aflați, unde puteți găsi review-uri scrise de utilizatori de pe forum și retrospective săptămânale din industria jocurilor. Cum participați la concurs? Răspundeți aici pe forum la întrebarea „Care e jocul tău preferat din 2018 și de ce? ...

Update schimbări

Avem două schimbări mai importante pentru site. În primul rând, am scos caseta „Blogul Comunității”. Deși intenția la început era să avem update-uri frecvente, în practică am observat că nu avem atât de mult material încât să fie justificată prezența unei casete fixe într-un loc vizibil, astfel încât o postare de tip blog putea rămâne în același loc luni întregi, ocupând spațiul degeaba. Drept urmare, am scos caseta specială și am integrat postările în rând cu articolele normale. Singura diferență e că le-am dat o culoare diferită și nu au imagini, astfel încât să iasă mai ușor în evidență. ...

Lansare finală site

Gata. După 5 luni de „beta”, putem să-l considerăm finalizat. Site-ul e gold. Am ieșit din early access. Ne-am lansat oficial! În această perioadă ne-am ocupat de finisarea aspectelor care mai rămăseseră de rezolvat și am mai adăugat și câteva funcționalități noi, astfel încât în momentul de față avem o platformă cu aproape tot ce trebuie pentru a publica ușor materialele create de membrii comunității. Și totul e open source, se încarcă repede, JavaScript e redus la minim, nu avem reclame, pentru analytics (vizite/trafic) avem o soluție liberă self-hosted, nu se trimite nimic la Google sau în altă parte. ...

Arhiva LEVEL e completă

Colecţia digitală a revistei LEVEL e în sfârşit completă! După cum ştiţi, luna septembrie este luna în care aniversăm apariţia primului număr al revistei. Cu această ocazie, ultimul set de 26 de reviste care mai lipseau (anii 2011-2013) a fost scanat. Graţie eforturilor membrilor comunităţii din ultimii 10 ani, începând din 2008, toate cele 191 de numere ale revistei sunt acum scanate şi disponibile pentru lectură şi căutare online, sau pentru download în format PDF. Linkuri relevante: Site ArhivaRevisteVechi - arhiva LEVEL completă online, cu posibilitate de căutare şi linkuri de download pentru reviste şi suplimente, unde există. ...

Steam Group și Steam Curator

După schimbarea de nume și site, mai rămăsese problema grupului de Steam. Deoarece SteamCommunity nu permite schimbarea numelor grupurilor, astfel încât să putem redenumi pur și simplu vechiul grup N2, am înființat un grup nou, pe care îl găsiți aici: Când apare revista? Ne-am bucura dacă v-aţi înscrie. Ne-am propus să încercăm să organizăm periodic diverse evenimente de gaming (ocazional și câte un concurs) și să promovăm grupul ca Steam Curator cu ajutorul recenziilor de la membrii comunității. Iar pentru început, ne-am gândit să organizăm un concurs cu premii pentru a atrage mini-recenzii pe care să le postăm pe grup. ...

Lansare site (beta)

Gata, de acum avem şi site. Dintre schimbările vizibile faţă de versiunile anterioare de test ar fi de menţionat: Secţiune nouă: Blogul Comunităţii. Aici vom publica update-uri despre site şi diverse informaţii despre din comunitate (evenimente, gaming nights, etc.). Avem fonturi noi: cu serif pentru pagina articolelor, şi sans serif pentru carduri. Ambele din familia Merriweather, un font open-source şi permisiv cu utilizarea în tot felul de proiecte. Fiecare articol are o licenţă ataşată. În mod implicit (atunci când autorii nu aleg altceva), autorii mențin toate drepturile asupra articolului, iar orice utilizare necesită permisiunea explicită a acestuia. ...

Update progres (aprilie 2018)

Un alt update: “sfârșitul lunii” va însemna “după Paște”, că vom avea mai mult timp liber să lucrăm la site în perioada aia. Update 9 aprilie: “după Paște” se mai prelungeşte puţin (sper că doar vreo săptămână), că nu ne-am potrivit la program. Partea bună în schimb e că am implementat puţin mai multe lucruri decât ne propusesem iniţial, inclusiv din cele programate pentru versiunea finală sau mai târziu.

Update progres (martie 2018)

Un scurt update în ce priveşte lucrul la site: Am reorganizat lista cu ce ar mai fi de făcut, iar planul ar fi următorul (lista cu toate schimbările planificate până acum e pe github): La sfârșitul lunii încercăm să lansăm o versiune beta cu câteva lucruri puse la punct față de versiunea alpha 2 de acum, dintre care mai importante ar fi : Un tagline pe care trebuie să-l alegem Un prim set de articole Pagini de descriere pentru autorii articolelor Pagina Despre Urmează apoi o perioadă în care să mai finalizăm/adăugăm diverse chestii, apoi îl botezăm v1. ...

Ne facem site! (update)

O altă versiune, cu câteva modificări: Carduri margini: scos borduri, adăugat umbră; nu sunt sigur de efect, am făcut invers decât se foloseşte în mod curent (cardul devine “apăsat” la hover, nu se ridică); carduri mai multe pe prima pagină (și puțin mai mici); adăugat categoria articolului pe card; Articole subtitlu sub titlu; (exemplu) articolele au la sfârșit și o secțiune cu informații adiționale; am mutat aici și tag-urile; (exemplu) cardurile pentru următorul/precedentul articol sunt mai compacte; General umblat la categoriile din meniu şi linkul pentru forum; am adăugat şi un favicon, să fie; câteva modficări la varianta pentru mobil

Ne facem site!

candaparerevista.ro va fi poarta către forum, site-ul unde vom pune cele mai reușite articole de-ale forumiștilor, plus noutăți și alte chestii. Versiunea alfa este aici. Site-ul este static, suplu, construit pe baza Hugo + tema Casper Two. Deocamdată ne-am concentrat pe structură, textul e provizoriu. În caseta fiecărui articol avem username + avatar, avem feed, se poate filtra după autor / categorie / tag, plus o mulțime de alte detalii. Dar mai e de lucru, desigur. Cu voia oricui vrea să contribuie, sperăm să ajungem să avem și o funcție de căutare, plus eventual o temă mai întunecată. ...