Old-school atât ca gamer cât și ca personalitate („Pe vremea mea nu aveam internet, măi copii. Iar jocurile video se rezumau la plimbarea unui punct, a unei linii sau, în cel mai bun caz, a unei grămezi amorfe de pixeli pe un ecran foarte mic”), eram deja la sfârșitul anilor de facultate când începea o adevărată perioadă de aur a gaming-ului, 1998–2000, de care din fericire am beneficiat datorită infuziei de tehnologie ce, într-un târziu, începea să-și facă simțită prezența și-n marile orașe de pe plaiurile mioritice.

Am savurat îndelung nemuritoare titluri clasice precum Age of Empires II, Heroes of Might and Magic III, Caesar III, Commandos (plus expansiunile lor, unde era cazul) și de asemenea unele joculețe de nișă cum erau Chessmaster 5500, Ignition, Viper Racing, International Rally Championship, Hercules, FIFA ’98, toate reprezentând un adevărat deliciu la vremea respectivă pe monitoarele CRT de 14 sau maxim 15 inci.

Interesul sporit pentru istoria Evului Mediu nu s-a reflectat doar în alegerea nick-name-ului folosit de-a lungul anilor și de-a latul internetului, ci și în timpul petrecut cu jocurile de strategie având ca temă perioada respectivă, gen Medieval II: Total War sau Knights of Honor. Tot anumitor elemente medievale prezente în universul World of Warcraft le atribui și incursiunea mea prelungită prin expansiunea Wrath of the Lich King și a celor care au urmat, asta înainte de a fi acaparat de microbul racingului și a concura o perioadă semnificativă în lumea curselor virtuale din F1 2019 și F1 2020.

Extrem de critic (dar și auto-critic), uneori cu verbul tăios ca o șarjă devastatoare a Cavalerilor Teutoni, n-am întâlnit până acum jocul perfect care să merite pe deplin 10/10 din absolut toate punctele de vedere, așa că mă abțin de la a da „oficial” note pentru a nu crea impresia cititorilor că respectivele jocuri ar fi rele când de fapt nu-i deloc cazul.

În ciuda trecerii deceniilor, pasiunea și plăcerea de a juca nu s-au estompat, ba chiar dimpotrivă, devenind o formă de escapism din realitatea idiocratică, orwelliană și kafkiană a vremurilor actuale.
Review

SnowRunner

Am aflat de existența acestui simulator numit SnowRunner acum câțiva ani în timp ce căutam un joc bun cu mașini. Nu-mi mai amintesc dacă mi-a fost indicat într-un răspuns pe vreun forum ori arătat de algoritmul YouTube-ului, sau pur și simplu mi-a sărit în ochi numele din mormanul de sugestii oferite de Steam. Și trebuie să mărturisesc că, nou fiind în domeniul simulatoarelor off-road, am descoperit SnowRunner cu un entuziasm de-a dreptul juvenil, senzație întărită și de primele contacte cu partea grafică, peisajele minunate întâlnite în călătorii inducându-mi de multe ori dorința de a lăsa la o parte îndeplinirea obiectivelor și a conduce fără o țintă anume, doar pentru a admira natura mirifică excelent realizată.