Cu prea puține precedente în scena 3D open-RPGs, Dread Delusion este unul dintre primele emulații proaspăt ieșite din cuptorul post-covidist ce încearcă să umple golul lăsat de Bethesda.

Am mai scris recent despre tendința scenei indie din ultimii ani de a vira stilistic spre grafica PSX. Astăzi, dezvoltatorii indie par să fi realizat că a retrograda voit jocuri spre acel 3D arhaic produce aproape pe loc un simulator de vise febrile. Cu o grafică superb pixelată, Felvidek este un indie adventure slovac în care jucătorul ia rolul unui cavaler alcoolic întovărășit de un preot acid, luptând împotriva unui cult diabolic ce agită un colț de secol XV al în sine frankenstianianului Imperiu Austro-Ungar.

Încheindu-și parcursul prin Early Access cu succes în decembrie 2023 (o altă raritate), Blood West este un amestec necromantic între mai multe genuri în proces de reînviere - FPS retro, stealth-horror și S.T.A.L.K.E.R.-like /immersive-sim. Gloanțe puține, greu cu bandajatu’, monștri invizibili - toate se așează bine într-un western ocult.

De The Pathless, deși lansat de câțiva ani, nu am auzit până nu am dat de el din întâmplare pe raftul unui magazin. Mi-a atras atenția arcașul de pe copertă, acompaniat de un vultur menit, am presupus eu, să-l ajute într-un fel sau altul în misiunile sale.

Genul roguelike e unul foarte interesant. Pe de o parte, nu poți să mergi mai retro de atât: grafică de la ASCII în sus, movement cu numpads, spreadsheet gameplay și soundtrack dungeon synth de ascultat la cafea noaptea. Pe de altă, popularitatea crescândă a (sub)genului din ultimii ani se datorează și inflației de jocuri masive, pline de conținut de umplutură și cu suflet „căldicel”; și poate și lipsei generalizate de timp închegat a gamerilor trecuți de 30. Dincolo de părerisme, simt că e ceva cu adevărat eliberator în jocurile construite în jurul ideii de permadeath — jocuri în care toată varietatea, mecanicile și conținutul se descoperă samsaric prin experimentare, joc și auto-narațiune. ...

Seria Children of Time, scrisă de Adrian Tchaikovski, s-a născut accidental, datorită succesului cărții care poartă același nume (CoT) și publicată în 2016. Este genul de volum a cărui copertă fură privirile, ilustrînd o navă spațială atîrnată deasupra unei planete de un smarald straniu…

The Case of the Golden Idol e un joc cu o idee cât se poate de simplă care a reușit, în ciuda graficii și coloanei sonore funcționale, să mă acapareze complet. Ideea din spatele lui e în câteva privințe similară cu cea din Return of the Obra Dinn, și anume, povestea fiecărui capitol trebuie reconstruită folosind cuvintele culese în cadrele desfășurate dinaintea jucătorului și din contextul general care a facilitat întâmplarea, extrapolat și transformat într-un curs narativ. Altfel spus culegi indicii sub formă de cuvinte și cu drag and drop completezi golurile din poveste pentru a-i da coerența adecvată.

The Night’s Dawn este o serie științifico-fantastică publicată de către Peter F. Hamilton între 1996 și 1999, fiind alcătuită din trei volume: The Reality Dysfunction, The Neutronium Alchemist și The Naked God. Cărțile sunt faimoase pentru faptul că fiecare în parte este ditai propteaua de ușă, avînd o dimensiune dublă față de orice altceva din biblioteca cititorului, iar volumul lor nu face decît să crească pe măsură ce seria avansează.

Luna august e o lună ciudată pentru jocuri, așa cum e și pentru oameni. August e ca un gard vechi de piatră - ne așezăm pe el vacanțele „dintre ani”, școlari sau bisericești; ne întindem peste el și amânările, și visele, numai de s-ar coace singure spre cules. August e ca un „plin al verii”, dar e și sfârșitul ei totodată, în care soarele, deși mai nemilos că oricând, înclină zilele deja din firmament, scurtându-le spre echinocțiu. Presărat cu sărbători, pregătiri și pauze mai mult sau mai puțin liturgice, luna August e un festival de atmosfere variate, un carusel ce alternează paroxismul aventurier al verii cu adâncimile tihnei tomnatice. ...

Când am văzut prima oară un trailer de la Lost in Play, care părea să evoce ceva din Gravity Falls, am avut o puternică senzație de narrative adventure à la Little Misfortune, punând astfel așteptările pe un anumit eșichier. Nu mică mi-a fost surpriza când am descoperit că Lost in Play este un adventure în sensul clasic al genului.

A Musical Story e un rhythm game ușurel din punct de vedere al conceptului de gameplay, cu o direcție artistică de-a dreptul remarcabilă și o coloană sonoră parcă ruptă din perioada psihedelică a rock-ului anilor ‘60-’70, influențată în mare măsură de Jimi Hendrix.