Blood West

De multe ori în timp mi-a răsărit gândul: “băi nene, ce-aș rejuca S.T.A.L.K.E.R”. Nu trece mult și de nicăieri apare câte o clonă ce reușește să mă incite și apoi să mă (dez)amăgească, amânându-mi apoteotica revenire în Cordon după piulițe, cartușe de 7.62 și limbi de mistreț fosforescente. Ca și alte serii celebre poprite de timp (Elder Scrolls, Half Life, Heroes of Might and Magic), S.T.A.L.K.E.R a născut sub lipsa sa de noi iterații un întreg subgen de jocuri ce caută să-l reasambleze, conservând cu ortodoxie vibe-ul original: acțiune mereu la limită, mecanici imersive, explorare și gameplay emergent. Din nefericire, toate astea sunt cam greu de dus pentru posibilitățile limitate ale studiourilor indie sau AA (adică devi-gameri) îndrăgostite de „mari clasici”.

Din fericire, unii dezvoltatori de jocuri și-au dat seama de asta și au îndrăznit să treacă dincolo de sisificul instinct al imitației, riscând noi formule și formate. În cazul scenei de „boomer-shootere”, titluri ca DUSK sau Amid Evil au revigorat piața, inspirând în ultimul deceniu zeci de FPS-uri de calitate. Demonstrând că încă există o piață enormă pentru „jocuri retro” (aproape un eufemism azi pentru jocuri bune), numeroși creatori dovedesc că a-ți respecta modelele înseamnă să le și imiți îndrăzneala de a fi încercat ceva nou.

Încheindu-și parcursul prin Early Access cu succes în decembrie 2023 (o altă raritate), Blood West este un amestec necromantic între mai multe genuri în proces de reînviere - FPS retro, stealth-horror și S.T.A.L.K.E.R.-like /immersive-sim. Gloanțe puține, greu cu bandajatu’, monștri invizibili - toate se așează bine într-un western ocult. Cu toate astea, Blood West e ca o tocăniță potrivit de mâncat sâmbăta dimineață spre prânz, bună și rece datorită amestecului de ingrediente cu bun gust.

Jocul pornește cu tine, un pistolar anonim celebru, reînviat de către niște Spirite Ancestrale într-un Vest Sălbatic etern, post-apocaliptic. Lumea este consumată de corupție, demoni și duhuri bipolare, motiv pentru care Spiritele tarâmului te-au chemat din morți să cureți scena. Sursa istorică a coclirii lumești se arată a fi aurul, metal blestemat prin care Răul a pătruns și a invadat ținutul. Ești pus astfel să investighezi tot felul de văgăuni și așezări ruinate, cu scopul de a recupera aurul și a opri răspândirea nenorocirilor.

Din start, atmosfera jocului se simte ca o apă densă prin care avansezi doar cu atenție. Jocul este format din trei acte, fiecare fiind un nivel deschis, unde poți explora în voie diferite forturi, mine, catacombe și orășele abandonate. Singura piedică este dificultatea, pe care, ca și în Stalker, o poți depăși găsind artefacte și echipamente mai bune. Zonele sunt bântuite de nenumărate orătănii, de la vârcolaci la pistolari ne-morți și cranii spectrale; pericolul te așteaptă pretutindeni, iar moartea este aproape de neevitat.

Blood West este un joc pentru iubitorii de headshot-uri. Dacă ratezi ținta, chiar și un zombie amărât te poate alerga și da jos din câteva lovituri. Funcționând doar pe auto-save, după fiecare moarte ești readus la viață de către Totemul Spiritelor (nu fără a te și ironiza puțin) - cu penalitatea unui handicap random, și reînviind din monștrii de pe hartă, a la Dark Souls. De la acuratețe mai proastă la a sângera mai des, blestemele căpătate murind se acumulează, forțând jucătorul să urmeze în drumurile sale varii obiective secundare pentru a-și vindeca rănile spirituale spre a nu fi și mai ușor mătrășit. Din fericire, nu am fost blocat vreodată de aceste mecanici, respawn-ul inamicilor aducând cu sine oportunități suficiente de loot și bani. Odată cu descoperirea de arme noi și obiecte speciale, presiunea morții scade, dar tacticile și netrebnicia inamicilor cresc.

Stealth-ul este în mare parte complementar combatului, făcând luptele viscerale și bine echilibrate în jurul cotrobăirii după obiecte. Armele sunt variate, cu numeroase variante magice oferind efecte alternative de gameplay inedite. Sistemul de artefacte din Stalker apare și el aici, jucătorul putând încinge la brâu diferite spline, perciuni și unghii luate de pe monștrii căsăpiți. Ce îmi place e că mai orice tip de echipament oferă avantaje dar și dezavantaje, făcându-te să alegi și schimbi în funcție de situație stilul de joc.

Utilizând un sistem de XP și skill points, Blood West te lasă să fii un pistolar bezmetic, arcaș din umbre sau chiar un alcoolic pasionat de aruncatul cu topoare, sau orice combinație. „Class fantasy”-ul jocului este bine croit, rolul tău contrastând cu nivelul de ruinare a lumii și grotescul inamicilor ingenios gândiți. Pe lângă scabroșenia lor, rolul de pistolar re/nonmuritor al jucătorului e justiție curată.

Vorbind de horror, jocul nu te sperie atât cât te ține în priză, datorită atmosferei dar și a mecanicilor și penalităților suferite la moarte. Gloanțele și echipamentele nu mai sunt așa o problemă din actul II, cu condiția să-ți fi investit niște puncte în skill-uri (lucru pe care eu din FOMO l-am amânat mult prea mult; da, sunt din ăla care termină jocurile cu 85 de poțiuni în inventar). Vorbind de skill-uri, poate cel mai util este cel care te face să te strecori mai bine, alături de skill-ul care îți mărește invetarul. Dacă vă știți colecționari de arme și delicatețuri, vă recomand să băgați și câteva puncte în troc și iscodit aur, căci până spre final mi se pare că produc o avere. Componenta stealth este bine integrată: ca în Thief sau Oblivion, avem un indicator ce ne arată cât de auzibili/vizibili suntem. Putem și momi cu pietre monștrii în locuri umbrite sau numai bune de o ambuscadă. AI-ul este decent, și crește în mod vizibil în competență pe măsură ce jocul avansează. La fel și furia inamicilor: dacă la început vârcolacii sunt niște hălci de carne semi-surde, pe parcurs veți fi răsplătiți cu lilieci care vin noscope pe moaca voastră, pistolari spectrali, aligatori semimumificați și boși care seamană a creaturi din Witcher trecute printr-un seminar ocult de sec XIX (ultima nefiind de mirare, creatorul Blood West fiind polonez).

Între toate acestea, explorarea este bine ritmată, fiecare act având câte un quest principal ce te poartă prin majoritatea locațiilor în căutarea de artefacte și monștri. Câteva side quest-uri ajută la conturarea lumii și a puținelor personaje încă umane din joc, iar datorită mecanicilor, jocul generează multe gameplay loops prin care jucătorul este forțat să riște, în contextul imposibilității de a-și fabrica muniție sau poțiuni (un exemplu bun de cum lipsa mecanicilor de crafting poate ajuta enorm anumite jocuri).

Hărțile sunt măricele, nu exagerate, fiecare având și ceva secrete în stil clasic 90ist. Veți cotrobăi prin orașe făcute scrum, biserici abandonate, cimitire, ferme și peșteri funerare; mlaștini, cărări de munte și păduri aproape frumoase dacă n-ar fi înconjurate de lacuri de sânge. În mod evident influențat de Blood (1997), Outlaws (1997) și S.T.A.L.K.E.R. (2007), Blood West pare să fi tras cu ochiul și la mai puțin cunoscutul FPS online Hunt: Showdown (2018) al celor de la Crytek. Toate aceste surse de inspirație, cuplate la un gunplay excelent și sound design reușit, fac ca gameplayul de zi-cu-zi să fie intens, imersiv și răsplătitor.

Pe lângă dialogurile în general bine jucate și notițele găsite prin lume, jocul transmite frânturi de povești despre lumea sa distrusă de forțele Răului. Atmosfera jocului pendulează între un grotesc apocaliptic și reverie alegorică, făcându-te să te simți ca într-un iad devenit realitate (sau invers). Numeroase arme și artefacte oferă, tot în stil Dark Souls, bucăți din viețile altor figuri anonim-celebre, și câteva chiar reușesc să schimbe experiența de joc considerabil. O anumită armă, spre exemplu, va face cultiștii (niște inamici foarte afurisiți) să se prosterneze în fața ta cât o ții în mână:

Multe alte arme oferă tot felul de efecte, bonusuri sau mecanici, incitând explorarea și experimentarea.

Muzica este bună, generând ambient, tensiune și pe alocuri visare, lumea jocului fiind blocată într-un miez de noapte fără sfârșit. Ecouri, vântul, foșnetul pașilor pe pământul arid, râsete incerte - toate reușesc să construiască un vibe foarte propriu și în care, în ciuda condițiilor, îți dorești să revii. Explorarea este mai mereu recompensată și de multe ori m-am trezit vânând diferiți monștri doar dintr-un sentiment de acerbă îndreptățire, sau motivat de vreo armă nou-găsită sau de vreo poțiune alcoolică cu efecte multiple (în joc).

Grafica este în stil retro cu ceva cell shading, și virează parcă spre stilul PSX (PS1 retro gfx), o tendință din ce în ce mai întâlnită în lumea recentă a First Person-urilor indie (Dread Delusion, Lunacid), cu care sincer, mă împac bine deși n-am avut Play Station niciodată. În ciuda pixelării, inamicii, animațiile și world design-ul sunt reușite, iar artstyle-ul din meniuri, loading screen-uri și cinematicuri mi se pare foarte fain. Deși povestea e de multe ori doar o busolă pentru gameplay și explorare, recomand cu căldură celor ce joacă jocul să îl termine doar pentru a vedea cinematicul vibrant din final. Nu, nu-l pun aici, e mult prea șmecher și merită muncit.

Ca și în cazul mitului lui Osiris unde unde un zeu al fertilității este omorât, făcut bucăți, apoi reasamblat și reînviat, devenind zeu al morții, cam tot așa e și cu revival-urile din lumea gaming-ului. E greu de zis dacă orice lucru bun se naște din lucruri trecute, sau dacă ce e mort n-ar trebui sa mai fie viu… dar cred că Blood West este dovada (ne)vie că orice joc bun este mereu și vechi, și nou. ■