Northern Journey

Luna august e o lună ciudată pentru jocuri, așa cum e și pentru oameni. August e ca un gard vechi de piatră - ne așezăm pe el vacanțele „dintre ani”, școlari sau bisericești; ne întindem peste el și amânările, și visele, numai de s-ar coace singure spre cules. August e ca un „plin al verii”, dar e și sfârșitul ei totodată, în care soarele, deși mai nemilos că oricând, înclină zilele deja din firmament, scurtându-le spre echinocțiu. Presărat cu sărbători, pregătiri și pauze mai mult sau mai puțin liturgice, luna August e un festival de atmosfere variate, un carusel ce alternează paroxismul aventurier al verii cu adâncimile tihnei tomnatice. Cam așa e și Northern Journey.

Lansat în august 2021 și descoperit de mine întâmplător în august 2022, Northern Journey este un FPS/Adventure făcut de un singur om intitulat „Slid Studio” (iată cum nevoia de a-ți plăți taxele aduce apoteoza individului în panteonul brandurilor). Grafică, level design, soundtrack, animații — totul a fost făcut de acest singur vraci digital din Norvegia, iscusit în toate artele pe cale de dispariție ale game design-ului.

Jocul începe în cel mai clasic mod cu putință: naufragiați pe malul unui fiord îmbrăcat în ceață, ne trezim luați în brațe de muzică și aspectul lumii, o atmosferă prin care (literalmente, uneori) poți tăia cu cuțitul. Intriga? Un șaman-flautist neaoș ne trimite în căutarea unor artefacte de care încă nu știm nimic. Ajunși în așezarea din vârful dealului, întâlnim niște copii ciudați, un „prostul satului”, niște vrăjitoare și un preot tenebros. În mod evident, multe lucruri sunt stranii aici. Ni se spune de existența unui „violator dimensional” pe care trebuie să-l recuperăm, fiind avertizați în legătură cu varii creaturi ce bântuie mai mult sau mai puțin fantastic pădurile în care va trebui să ne afundăm. La fel de ciudată, totuși, e și uniformitatea atmosferei livrate de joc.

Grafica, deși nu foarte acătării din poze, servește unor scopuri mai mari. Clar în registrul „retro” atât de popular azi, Northern Journey ne face să ne simțim ca la începutul anilor 2000, întinzând culori mucede pe poligoanele sale împuținate voit. Dar felul în care stilul vizual și atmosfera „lovesc” într-un joc se bazează și pe ritmul și modul de navigare al lumii. Luând-o la pași mărunți, lumea din Northern Journey se dezvăluie treptat ca un pastel fantomatic, prin cărări de munte, văi și crevase, păduri jilave și de prin mlaștini reci. De multe ori, obstacole (ne)naturale ne taie calea, și astfel avansăm, ocolind în mod fertil piedicile spre câștigul imaginației, anticipând cu jind priveliști monumentale ce se arată de dinainte de a ni se deschide.

După cum v-ați dat seama, Northern Journey e gândit în stil Dark Souls/Metroidvania, fiind compus dintr-o lume largă, cu segmente liniare încâlcite unul peste celălalt. Cheia progresului spre alte zone stă în colindarea după instrumente și artefacte, jocul conectând narativa de ecosisteme variate la stilurile noi de gameplay. Explorarea și progresia sunt simplu și eficient de urmărit, și ne oferă în mod fluid sentimentul unei munci plăcut îndeplinite. E un model prea puțin utilizat cu dibăcie în jocurile First-Person, zic eu, și care funcționează de minune într-o lume gândită pentru acest nivel de imersiune. Am să evit să dezvălui cu câte forme diferite de joc și navigare suntem surprinși jucând, dar vă garantez că zumzetul roții de tiroliană vă va declanșa și din memorie dopamină la mult timp după terminarea poveștii.

Cel mai adesea, scopul este acela de a căuta și asambla varii echipamente cu care să putem străbate zonele. Iar ceea ce poate fi luat în izolare ca un fetch-quest devine o epopee, datorită level design-ului inspirat și plasării inteligente de inamici. Compus iscusit, backtracking-ul este rar și de efect, resimțindu-se mai degrabă ca o devoalare amplă a lumii și mai puțin ca o repetiție. Pe măsură ce depășim obstacolele, jocul ne face să ne simțim de parcă dezvăluim o întreagă geografie suprarealistă, visată de un zeu nordic pe jumătate adormit.

Dar gameplayul nu e doar plimbăreală. Insula este dens populată de faună și floră, și toate sunt evident supărate pe jucător. Din fericire, combatul este și el o surpriză plăcută. Pornești cu o praștie amărâtă, dar al cărei damage crește în funcție de cât elan (câte rotații) investești în lapidarea neplăcuților adversari.

Acum, trebuie spus: cine nu suportă sau iubește foarte tare țânțarii, gândacii și păianjenii să evite cu orice preț acest joc, căci de la început la final, Northern Journey ne aruncă în fața unor întregi neamuri de insecte suferind de gigantism mitologic, crescute probabil și datorită izolării pe o insulă făcută în Unreal Engine. Arbalete cu manivelă, toporiști magice, ciomege vrăjite - numeroase arme și artefacte, din ce în ce mai artizanale, vor fi sosind în ajutorul calității noastre de David angajat la firma de dezinsecție paradimensională.

Să nu vă gândiți totuși la o monotonie ce taie foamea. Numai bine pentru următorul summit de la Davos, diversitatea inamicilor multipezi din Northern Journey vă va trezi o poftă incomensurabilă de a accepta făina de greieri în viitoarele voastre proiecte de bucătărie. Probabil deja susținut de World Economic Forum, Northern Journey (Rareș Bogdan s-a oprit din citit aici) ne face pe noi, jucătorul, să ne simțim ca un invadator în lumea edenică și chitinoasă a insulei pe care aproape 15 ore ne vom trage pașii în căutarea de noi și noi întrebări. Povestea, combatul și level design-ul sunt atât de bine îmbinate, încât fiecare secțiune a jocului se simte bine cântărită în raport și sine și restul părților. Iar în încercarea vădită a lui Slid Studio de a surprinde jucătorul după segmente sănătoase de imersiune, diferite puzzle-uri sau boss fights ne vor pipera orele petrecute în joc, dar fără a ne stresa prea tare.

Mereu pe muchia absurdului și nu lipsită de umor, narativa din Northern Journey reușește să împletească mitologia tenebroasă a zonei scandinavice cu folclor european și subterfugii science-fiction spre un tot suprinzător de omogen. Îmbinările fericite dintre niveluri, progresia și faptul că niciun encounter nu se resimte ca fiind gratuit contribuie deopotrivă la experiența unitară. Și dacă nu v-am convins: muzica din Northern Journey îi este trup și suflet deopotrivă. Slid Studio a compus (tot el) un soundtrack ce mereu reușește să completeze atmosfera jocului: când anxios, când contemplativ sau științifico-spre spastice, coloana sonoră „umple” fiecare zonă cu sens și dorință de explorare. Astfel, în văile reci și mucede ale jocului iubitorii de dungeon-synth și nu doar se vor simți ca acasă.

Dacă vă e dor de shootere pe stil vechi care împletesc simultan liniștea cu stranietatea și combatul - sau doar iubiți muntele dar ați răcit - nu mai stați la discuții: jucați-l. ■

Alternative

Jocuri: Half Life, Dread Journey (Early Access)
Literatură: Edda de Snorri Sturluson
Film: Valhalla Rising (2009), Green Knight (2021)