Planet Alpha

Profitând de perioada de lucru de acasă pe perioada pandemiei de coronavirus, am avut o inițiativă ușor naivă de a juca un joc nou în fiecare zi, în ora care ar fi trebuit să fie pauza de prânz. Dar cum astfel de planuri ambițioase sunt sortite de multe ori eșecului, așa s-a întâmplat și acum, numai că din această experiență s-a născut și ideea unei rubrici dedicate unor impresii mai scurte despre un joc.

Și astfel, pornită la drum cu numele de „Ora de Joc”, în această nouă rubrică veți citi de acum încolo, impresiile mele (și ale oricui dorește să mai scrie) despre jocuri degustate în sesiuni scurte de aproximativ o oră. Evident, nu-și vor avea locul aici titluri cu o componentă narativă puternică sau care necesită o investiție mare de timp, dar veți găsi titluri mai puțin cunoscute, titluri indie, titluri care se pretează unor reprize mai scurte de joc și în general jocuri pe care altfel nu le-aș fi jucat și ar fi rămas să adune praful în backlog.

Pentru început, un joc românesc (aproape). Planet Alpha este un platformer action-adventure 2.5D tipic, inspirat de Another World-ul lui Éric Chahi, realizat de un studio danez, printre ai cărui fondatori se numără și un român (Adrian Lazăr). Premisa e simplă — un astronaut naufragiat pe o planetă extraterestră, care trebuie să scape de inamicii care-l urmăresc (încă nu știm de ce) și care capătă o abilitate puternică, esențială pentru rezolvarea puzzle-urilor întâlnite din loc în loc. În cazul nostru, e vorba de puterea de a manipula mișcarea soarelui pe cer, deci și lumina din nivel.

Am jucat cam o oră și, dacă nu ar fi fost grafica fantastică, nu ar fi ieșit cu nimic în evidență din marea de titluri care aparțin genului: gameplay destul de simplist, animația personajului e puțin cam rigidă și floaty, puzzle-uri simpliste și uneori cu soluții cam obscure, unele asperități de design (de exemplu obiecte care ascund personajul pe ecran) și așa mai departe.

DAR! Ne întoarcem la grafică. E foarte evident că background-ul autorilor e unul artistic ¹, căci atmosfera e pur și simplu superbă. Designul elementelor din joc, începând cu modelul personajului principal, roboții inamici și navele lor, are o inspirație clară în filmele și benzile desenate din epoca spațială de început: casca astronautului tip bol de acvariu, roboții cu antene și butoane pe piept și așa mai departe. În schimb planeta — creaturile și plantele — au un aer ceva mai modern și m-au dus cu gândul la Pandora din filmul Avatar (multe texturi și efecte bazate pe bioluminiscență) sau la ciudățeniile procedurale din No Man’s Sky.

Și peste toate acestea se adaugă felul în care e realizată lumina din joc (engine-ul e Unreal) — cum ziceam la început, nu doar că avem ciclu zi-noapte, dar putem să și controlăm direct în anumite momente mișcarea soarelui pentru a rezolva unele puzzle-uri, astfel că ambianța jocului se poate transforma complet de la un minut la altul.

Mai vreau să joc? Da, mi-ar plăcea să-l mai deschid măcar o dată, vreau să văd mai mult din planetă și designul nivelurilor de mai târziu. ■