Kingdom Come

Deunăzi un individ dubios în care se regăsesc în egală măsură calitățile de prieten, metalist și consătean, m-a sfătuit să fac quest-ul cu popa din Vlădeni că-i fain. Așa-i zice el preotului din Ujiț și are dreptate. Ujițu’ ăsta e un fel de Vlădeni în sensul în care nu are fierar, armurierul cîntă la pian în Bistro (bine, asta am inventat-o eu), iar eu am adormit pe cal și am ajuns în Ujiț la fel cum acum mulți ani, cînd făcea naveta, tata Ciolan a adormit în tren și l-a trezit controlorul în Vlădeni să-i spună că a uitat să-l trezească în Dumbrăvița și că trebuie să meargă pe jos în puterea nopții dacă vrea acasă.

Am decis să-mi ascult consăteanul fiindcă știți cum sunt ăștia, dacă nu faci ce cred ei că trebuie să faci, umblă din casă în casă și le spun că ăla al lu’ Tănăsică (sau al lu’ Liț dacă te bîrfește pe Vale, că pe vale ești al lu Ion lu’ Liț, iar în deal ești al lu’ Tănăsică, cîteodată te mai confundă, dar asta-i viața, n-a zis nimeni că vei fi al unuia singur) e din ăla care citește la masă și dacă-l iei la fîn fuge după fluturi în loc să pună mîna pe furcă să dea o mînă de ajutor că are Măgura căciulă și sigur vine ploaia înainte să umplem caru’ cu fîn. Și uite-așa seara te culci stîlp al societății, iar dimineața te trezești că nu mai vrea nimeni să te ia la fîn, darămite să se tăvălească prin otavă cu tine cum am citit eu în cărți că se întîmplă cînd ea are pămînt și e urîtă, tu nu ești chiar frumos, dar ai călcătura apăsată, căutătura aprigă și ești foarte eficient cînd vine vorba de lucrat pămîntul care nu-i al tău, că nici măcar comuniștii n-au avut ce să-ți ia. Bine, Cristian Pantaziu, vorbesc cu Sfinția Sa din Vlădeni, poate vrea să-i pictez biserica sau să le povestesc despre Descartes din amvon cum am văzut eu că a făcut preotul nostru la o slujbă.

Mi-am pus pieptarul vienez de sărbătoare ca să nu mă zgîrie platoșa milaneză, ciubotele oțelite, nădragii de fer, bretelele de Toledo, casca de călăreț neamț onepercenter și zdranga zdranga prin noroaie pînă la casa parohială. Era o dimineață binecuvîntată, soarele strălucea și pe cer, și pe platoșă, și pe pantaloni, și pe cizme, și pe cască, de ziceai că însuși arhanghelul Gavriil s-a pogorît în Vlădeni/Ujiț să jurizeze un concurs sătesc de popularizare a opticii medicale.

Vă dați seama că nu eram arhanghel, nici măcar un îngeraș din ăla de rang inferior pe care-l fac săgeată Tronurile să le ridice aureolele de la curățătoria chimică. Pentru a sublinia că nu sunt înger, ci un biet muritor care reflectă fără să vrea lumina solară, am luat o dușcă de horilcă home made, să-mi crească skill-ul la beutură că nu se știe niciodată cînd ai nevoie să bagi sub masă vreun NPC secretos pe care nu-l poți face nici din vorbă, nici din voinicească. Am supt cu zgîrcenie din ploscă pînă ce-am obținut o sticlire a ochilor de aproximativ șaptezeci de lucși (aproape neobservabilă, ca și cînd ai aprinde un led în Vegas), am mestecat niște izmă de pe marginea drumului să nu put a șpirt cînd mă sprijin cu subînțeles de gardul popii și mi-am văzut de drum în timp ce, în bordeiele lor, ujițenii așteptau să apun ca să poată da de mîncare la găini fără să orbească.

Ajung la popă, ăla dădea cu mătura ca un mirean, ceea ce m-a făcut să ridic puțin din sprînceană exact cît să observe creștinul că-mi sticlește ochiul drept mai tare decît cozorocul căștii. Hîc! et nunc, pax vobiscum, alea jacta est, fiat lux și servus ție curățitorule de ogradă, îi zic, am auzit de la un vecin că ai quest-uri secundare. El, conștient că se află în preajma unui om de înaltă cultură, a decis să ignore damful discret de spirtoasă care nuș cum dracu n-a fost acoperit nici de izmă nici de viziera inoxidabilă. Edison fie cu tine, o tu cel ce strălucești ca o mie de sori și dai speranță unui biet slujitor al Domnului, zice părințelu’, hai mai la umbră sau dă-ți măcar casca jos că-mi lăcrimează ochii și mai am nevoie de ei să le citesc ăstora din Evanghelie că n-o știu pe de rost.

Vladimire, zice el, de fapt zice Henry, că așa te cheamă în Kingdom Come, da’ e povestea mea așa că preotul îmi zice Vladimir, deci Vladimire mare năcaz s-a abătut asupra parohiei, se arată semnele apocalipsei că satana umblă în mijlocul nostru și-mi ispitește turma. Satana zici, părințele? Sigur e logofătul, ia zi, ce-a făcut vîndutul lu’ Moloh, i-a chemat la el în casă și i-a învățat geometrie? Nu, Vladimire, păcatu’ merge mai adînc de-atît. Cristoase, doar nu le-a dat săpun? Nu, Vladimire, nu e logofătul, să nu te pună Nichipercea să-i faci ceva. Da cine, părinte, doar n-o fi comuniștii?? Omu’ lu’ Dumnezeu, nu-s nici comuniștii, taci și ascultă. Bine, tac, cine e iuda nevăzută care nu te lasă să pui geană pe geană? E ierbalista! Ierbace? Ierbalista. Da ce-a făcut ierbalista, preasfinte, a intrat cu ierbarul în altar? Mai groaznic! Ți-a fumat tămîia? Nu, fiule, aia o fumez eu cu judele și nu e tămîie. Nu, Vladimire, mi-a rătăcit trei mielușele nevinovate. Hehehe, oare nu s-au rătăcit în șura judelui, că am auzit ceva ciripituri cînd culegeam izmă pe acolo, dar dacă-s ălea eu nu cred că le-a trimis ierbalista acolo și, între noi fie vorba, nu cred că s-au rătăcit. Și se auzea de parcă ar fi fost vreo cinci, nu trei. Nu-s nici ăstea? Nu! Ciudat sat aveți aici, părinte, hai s-o scurtăm și zi-mi ce-am de făcut. Trei fiice ale satului s-au dedat vrăjitoriei la sfaturile ierbalistei, du-te la ea și întreab-o ce le-a dat ăstora, că-s toată ziua călare pe mătură și nu te mai poți înțelege cu ele. Mă duc, părinte, unde-i satanista? În codru, faci dreapta și dai de … Ho! Ai zis în pădure, părinte? N-are cum. Acolo sunt căprioare, iepuri, izmă, bandiți și cumani. Te credeam învățat, Vladimire, au nu știi că unde-i izmă e și ierbalistă, că izma a fost lăsată de Dumnezeu să fie culeasă de om. Părinte, eu nu intru în pădure, că ultima oară cînd am intrat în pădure n-am putut cumpăra o pîine, ba m-au și bătut cînd le-am zis să-mi dea măcar un covrig că mi s-a aplecat de la atîtea ciuperci. Mă omule, unde te trimit eu nu-s cumani, e doar ierbalistă, iepure, izmă și alchimie, poate mai înveți și tu ceva.

Dracu’ să mă ia, orice-aș face ajung în pădure.

Intru în pădure, de data asta echipat complet, deși luminez ca Farul din Alexandria și fac mai mult zgomot decît au făcut coaiele Colosului din Rodos atunci cînd s-au prăbușit peste galera încărcată cu oale a celebrului Philippiakis Zeptraki Tefalikos Fiul.

În pădure, framerate măricel, iepuri, căprioare, izmă și cam atît, că am ajuns la bordeiul ierbalistei înainte să aud maghiară. Știam eu că nu mă minte preotul, ține-l, Doamne, în putere că sigur mai are un quest.

Bună ziua, doamnă, sunt de la Martorii lui Edison, organizația de tineret, aripa militantă. Am auzit că învățați sătencele la prostii, vă rog să încetați cu amestecul în treburile locale căci tulburați clerul și deranjați ordinea naturală a localității, ca să nu mai vorbesc de efectul negativ pe care îl au faptele dumneavoastră asupra moralului enoriașilor.

Boierule, zice ea, nu-s boier, zic eu, marchizule, zicea ea, eu nu-i mai zic nimic că nu vreau să mă prindă noaptea în pădure, noaptea fiind aliatul natural al cumanului. Marchizule, eu sunt cu știința și le-am dat amărîtelor alifie bazată pe știință, alifia e mai halucinogenă, așa, unii văd Satana, alții văd opera din Sydney, mai sunt unii care văd rudele moarte și m-am gîndit că sătencele sunt din tagma ălora care văd rude după ce se droghează așa că le-am dat alifie cu drog să le alin durerea. Acu dacă ele văd diavol în loc de rudă, cu ce sunt eu de vină, dar fă-mi un hatîr și întreabă-le de sănătate, căci sunt cam îngrijorată, am pus prea multă mătrăgună și tare mi-e teamă ca ăstea să nu vadă deodată rudă, diavol și opera din Sydney, că așa înnebunește omul și-mi pierd clienții.

Are dreptate hoașca, mă gîndesc eu, cu atît mai mult că ălea sunt în sat și ca să vorbesc cu ele trebuie să ies din pădure unde, cred că v-ați dat seama, nu mă simt prea în largul meu.

Ajung iar în sat, zdranga zdranga pînă la o fermă unde îmi arăta busola că ar fi una dintre cele trei consumatoare de stupefiante drăcești. Primul indiciu că nu e vorba de vrăjitorie per se, ci de un surogat local, e că aia dădea la sapă, nu la mătură. O trec în carnețel ca vizitată cu gîndul să-i spun părintelui că ălea care zboară pe sapă nu-s vrăjitoare și cazul acesta ar trebui să intre sub jurisdicția felcerului local. Hai totuși să vorbesc cu ea și s-o informez despre efectele negative ale unguentelor cu mătrăgună și, dacă tot sunt acolo, despre toxicitatea unei relații de lungă durată cu Luceafărul. N-apuc să ajung la arsul pe rug, că aia, foarte obraznică, mă ia la trei păzește că ce mă bag în treburile ei că dacă vrea să zboare pe sapă ea zboară pe sapă fără să-i zică un mascul că portanța crescută face mătura un instrument mult mai potrivit pentru zborurile de lungă durată, plus că se comportă mai bine în viraje și are doi piloni de acroșaj pentru blesteme ghidate spre deosebire de sapă care e mai potrivită pentru zborurile de recunoaștere și bruia… …în fine, a strigat la mine, ceea ce mă face să cred că nici logofătul nu e ușă de biserică și emancipează femeile în beci fără știrea episcopiei și o să am o vorbă cu el după ce-mi termin investigația.

Un !țîng! discret mă avertizează că povestea urmează să se complice. Așa e în jocuri, mai puțin în acesta dacă îl joci pe hardcore și eu nu-l joc pe hardcore: pronia cerească întrupată în mecanică de gameplay îți pune semne peste tot, unde-i nordul, unde-i sudul, unde-ai fost, unde trebuie să mergi și tot așa ca nu carecumva să te pierzi și data viitoare să nu mai cumperi. Nu-ți arată unde-i izma, dar aia o pot găsi și singur. Dar, ca să nu ies din personaj, o să zic că Dumnezeu mi-a dat gîndul cel bun și mi-a pus semn pe hartă și slovă în jurnal ca să știu unde să mă duc pentru a înfăptui lucrarea creștinească încredințată de păstorul ujițenilor.

Și a zis Domnul, Vladimire, urmărește-le pe cele trei văduve/orfane, vezi și tu ce fac și vorbim după aia. Și eu am văzut că e bine ce zice Domnul și chiar coincide cu ce zicea ierbalista și am început s-o spionez pe cea cu sapa, convins că așa trebuie să fac. După vreo zece minute de stat pe bancă și uitat la tînăra țărăncuță cum dădea ea cu sapa și, sfinte Iov cel preaîncercat de Dumnezeu, cum îi tremurau sînii dați în pîrg sub țesătura aspră de cînepă, am simțit anumite nevoi care în mod normal m-ar fi făcut să mă întorc în pădure dar de data asta curiozitatea a fost mai puternică. Am mai urmărit-o pe truditoarea cea feciorelnică preț de alte zece minute și am început să fiu iritat că femeia nu pleca nicăieri și dacă nu pleacă eu cum s-o urmăresc? Scîrbit de atitudinea pozitivă a sătencei față de muncă, m-am întreptat către cîrciumă fiindcă știam că Dumnezeu nu mă va lăsa la greu și-mi va arăta tot pe hartă cînd se satură aia de săpat și pleacă naibii de pe cîmp ca s-o pot urmări după placul inimii să văd unde se dă cu alifie.

Fast forward la asfințit cînd tot creștinul medieval lasă plugul, lasă sapa și se îndreaptă spre bordei pentru a se pregăti pentru ziua de mîine cînd, dacă nu dă Cel De Sus ciumă, război, tătari sau filoxera izmei, va pune din nou mîna pe sapă, pe plug și-l va preamări pe Atotputernic că nu-l doare măseaua nici azi și că fiica încă n-a fost necinstită de boierul local. Ei bine, deschid harta cea atotvăzătoare cumpărată pe un preț de nimic de la un sfînt scăpătat din Praga, văd că enoriașa nu mai e în grădină, salut hangiul din mers și o iau pe urmele cotoroanțelor.

Ghidat doar de lumina slabă a lămpașelor cărate de ele, căci oricît ai fi de vrăjitoare vederea perfectă pe timp de noapte e un cunoscut defect genetic și diavolul nu se ocupă cu așa ceva de cînd a pus Mendel gheara pe știința geneticii, le-ascult pe ălea sporovăind. No, unde dăm cu alifie, păi… acolo, acolo unde, acolo jos, adică la… dă tu la pizdă, zice aia mai bătrînă și mai trecută prin viață decât celelalte, vaaai dar cum să pun alifie chiar acolo și de ce vorbești așa de urît? vasilico, ești proastă, noi mergem să ne întîlnim cu Satana și ție ți-e rușine să zici pizdă taci și unge. Eu mă stric de rîs și notez în carnețel printre sughițuri că poate ăstea nu-s chiar vrăjitoare cum zice popa și s-ar putea să fie doar niște simple femei care-au pătimit la viața lor și acum se duc să se întîlnească cu diavolul după ce și-au uns părțile femeiești cu alifie halucinogenă. Am redevenit serios fiindcă mi-a trecut prin cap că eu trebuie să-i povestesc toată tărășenia asta preotului și cum să-i zic ce s-a întîmplat în pădure fără să pomenesc unde-și dau ăstea cu drog. Atît de intens mă gîndeam cum să nu spun pizdă în fața părintelui din Ujiț, căci nu am observat că megieșele s-au îndepărtat decît atunci cînd din ele a mai rămas doar o luminiță plăpîndă. Am început să fug zdranga zdranga zdranga după ele, toate sunetele naturii fiind acoperite de zăngănitul semeț (eu nu mai intru în pădure decît blindat) al costumașului meu medieval pe care dădusem o cîrcă de groși.

Am reușit să reduc distanța cît să mă pot opri puțin să mă întreb ce mama dracului caut pe cîmp la miezul nopții cînd nu te vezi om cu om și nu poți deosebi izma de ciuboțica cucului. Eu de obicei mă întreb în gînd și gîndurile mele nu fac zgomot nici cît să acopere un greier cu laringită plus că pe beznă totul se aude mai bine decît s-ar auzi pe zi cînd peisajul sonor e dominat de plug, sapă și vătaful care țipă la tine. Ciulesc urechea și …

… aud copaci, iepuri, căprioare, izmă și primele replici din MacBeth.

“When shall we three meet again
In thunder, lightning, or in rain?”

Maică Precistă, iar sunt în pădure.
La un Sabat.
Singur.
Shakespeare e cuman.
Fetelor, mai aveți din alifia aia? ■