Australia, pământ românesc

Pe lîngă stindardul de luptă în formă de cap de ornitorinc descoperit la Micfalău în grădina unui profesor de matematică, unde era folosit pentru a ține turiștii italieni departe de straturile de roșii, o nouă descoperire arheologică extrem de importantă vine să sprijine teoria controversată a colonizării dacice a Australiei (care se presupune că a avut loc între 65 – 12 î.e.n). În alimentara Mamut din Hălchiu, închisă pentru evaziune fiscală și deschisă de nea Vasile pentru că zărise o cutie de Polar pe tejghea în timp ce-și sprijinea fruntea de fereastră în drum spre casă, s-a descoperit un cadavru perfect conservat de cangur cu cușmă (Cangurus Pileatus), strămoșul cangurului de astăzi și animal totemic al aborigeților, cei mai viteji și mai rapizi dintre daci. Prezența cangurului cu cușmă pe teritoriul României de astăzi confirmă faptul că marsupialul s-a născut la sat, mai exact în satul românesc Heldsdorf, de unde s-a răspîndit în Australia, probabil însoțit de unul sau două triburi de daci.

O particularitate a Cangurului cu Cușmă este ritualul unic de împerechere consemnat pe plăcuțele de la Tărtăria. Pînă la vîrsta de un an, cînd Cangurul cu Cușmă atinge maturitatea sexuală, masculul și femela sunt perfect identici. La vîrsta de un an, masculul de Cangurus Pileatus, mînat de instinct, caută o stînă, de unde răpește o oaie pe care o tunde cu ajutorul ghearelor foarte ascuțite. Din blana oii, masculul își confecționează o cușmă, pe care și-o îndeasă pe urechi și pleacă în lume în căutarea unei femele în călduri. Oaia nu supraviețuiește tratamentului, iar carnea ei este tocată mărunt, amestecată cu diverse ierburi pe care cangurul cu cușmă le detectează cu ajutorul mirosului foarte dezvoltat, prăjită la foc mic și pusă la rece pentru a fi folosită pentru hrănirea puiului. Dacă se întîmplă ca doi masculi să curteze aceeași femelă, va avea loc o confruntare între cei doi pretendenți. De obicei, masculul mai bătrîn și mai experimentat lansează provocarea, smulgându-și cușma de pe cap și o trîntind-o cu zgomot de pămînt. Rivalul acceptă dînd și el cu cușma de pămînt și urmează o luptă care se încheie, de obicei, la prima picătură de sînge, cînd pierzătorul își ridică cușma de jos, o scutură de praf și, în semn de supunere, pleacă dezamăgit, cu membrele din față ascunse într-un mic buzunar situat pe abdomen. Cîștigătorul se împerechează cu femela care, zece zile mai tîrziu, depune un ou. Masculul clocește oul sub cușmă timp de două săptămîni cînd puiul de Cangurus Pileatus eclozează. Puiul își petrece primele două luni din viață sub cușma masculului, unde este hrănit cu carnea preparată de mascul înainte de împerechere.

Cangurul cu Cușmă a dispărut brusc din Dacia în jurul anului 60 î.e.n., la cîteva zile după ce o comunitate de celți, complet ignoranți de faptul că singurul prădător natural al nobilului animal este munca, a răpit un exemplar pentru a-l pune la plug. Grigore, masculul răpit din stîna lui Bruloxes, unde toca niște carne cu ghearele pentru nunta Roxolei, fata cea mare a ciobanului dac, a lansat provocarea obișnuită, dînd cu cușma de pămînt. Celtul însărcinat cu îmblînzirea lui Grigore a ignorat avertismentul și a continuat activitatea de înhămare, moment în care Grigore a urinat cu zgomot pe plug, și-a scuipat noul stăpîn și s-a prăbușit la pămînt unde a decedat nu înainte de a emite un semnal de avertizare către semenii lui din apropiere.

Evenimentul, consemnat într-o scrisoare trimisă de agricultorul celt șefului de trib și interceptată de o patrulă dacă, a declanșat o reacție în lanț. Burebista s-a folosit de relele tratamente aplicate cangurului cu cușmă pentru a lansa o campanie de exterminare împotriva celților din Transilvania și, mai tîrziu, pentru a întemeia primul stat dac în amintirea lui Grigore. În paralel, și crucial pentru teoria colonizării Australiei de către daci, avertismentul emis de Grigore înainde de a-și da obștescul sfîrșit a determinat o migrație în masă a cangurilor cu cușmă (foarte buni înotători, de altfel) spre continentul cunoscut astăzi drept Australia. Cangurii au fost însoțiți de două triburi de aborigeți, al căror mijloc de existență era comerțul cu mirodeniile folosite de cangurul cu cușmă pentru a asezona carnea de oaie folosită la hrănirea puiului în primele două luni de viață. Izvoarele istorice nu consemnează (sau au fost cenzurate de scoțieni) ce s-a întîmplat, dar istoricii români presupun că dacii au înființat două colonii pe teritoriul Perth-ului de astăzi, unde au încercat să-și continue activitatea. Din nefericire, lipsa oii din Australia de atunci a determinat o schimbare drastică a comportamentului și fiziologiei cangurului cu cușmă. După ce masculii au încercat fără succes să-și confecționeze cușme din pene de emu sau din puf de kiwi, accesoriul a dispărut. Buzunarul de pe abdomen, folosit de masculii dominați pentru a-și ascunde ghearele, a evoluat în marsupiul cunoscut astăzi, iar cangurul cu cușmă a degenerat în banalul marsupial de astăzi.

Descoperirea din Hălchiu, împreună cu un plan îndrăzneț de clonare și de reintroducere a cangurului cu cușmă în ecosistemele României și al Australiei a fost comunicată guvernului australian. Deși avantajele sunt evidente (înfrățirea celor două popoare cu aceleași origini, reducerea populației de oi și reapariția unor obiceiuri străvechi, o adevărată comoară pentru etnologii australieni), propunerea a fost refuzată pe motiv că reintroducerea cangurului cu cușmă în fauna australă ar putea reînvia anumite obiceiuri care ar duce la apariția unui curent naționalist deloc benefic pentru stabilitatea Australiei. ■