Review

„O aventură suprarealistă inspirată din strania imaginație a lui Franz Kafka. Intră în rolul lui Gregor Samsa, transformat într-o mică insectă…”, spune curajos descrierea jocului. Și te uiți la trailer, te uiți la screenshots și te gândești… da, acesta pare să fie un joc bazat pe lucrările lui Kafka. Metamorfoza (Die Verwandlung) e sursa evidentă de inspirație, dar nu e și singura. Motivul transformării din om în insectă servește ca premisă a jocului, dar restul poveștii împrumută elemente din Procesul (Der Process) și, într-o măsură mai mică, din Castelul (Das Schloss).

Avea Mark Twain o vorbă, „nu există o metodă mai bună să-ți dai seama dacă îți place sau displace cineva decât să călătorești cu acea persoană”. Ei bine, Mark Twain e învechit și oricum de fapt el și-a pierdut prietenii prin investiții defectuoase. Pentru oamenii prezentului care vor alternative moderne și mai distractive, cea mai bună metodă să-ți dai seama dacă trebuie să pui punct căsniciei cu soția, sau prieteniei cu amicul tău de o viață, este să joci cu ei seria We Were Here. WWH e o trilogie care te pune pe ține și încă o persoană în situația de a rezolva varii puzzle-uri într-un mod cooperativ folosind magia prieteniei. ...

Luna august a acestui an a marcat lansarea celei mai recente iterații, cea cu numărul 13, din legendara serie Microsoft Flight Simulator, care a debutat în 1982, fiind cu 3 ani mai veche chiar decât prima versiune de Windows. Precedentul titlu din serie, Microsoft Flight Simulator X, s-a lansat în 2006 și a fost foarte apreciat la vremea lui, fiind jucat chiar și până în timpurile noastre, dar nevoia de o actualizare se simțea de mult. Microsoft a făcut o mișcare îndrăzneață, încredințând dezvoltarea noului joc unui studio fără experiență în domeniul simulatoarelor. ...

Cei de la Cold Symmetry au considerat Dark Souls un joc prea puțin abstract, care-și explică prea clar universul și evenimentele ce au dus lumea în stadiul actual. Nu de alta, dar de la început te bagă în ceață și la propriu și la figurat. Începe printr-un mini tutorial pe care îl parcurgem din perspectiva unei… forme, o entitate slabă pe cont propriu, dar care poate să se insereze într-un cadavru, aducând la viață amintirile celui controlat, precum și abilitățile pe care le avea când încă umbla nestingherit prin lume.

De-a lungul timpului au apărut multe jocuri de aventură care au făcut trimiteri variate, mai multe sau mai puține, mai evidente sau mai subtile, la clasicul Monkey Island, dar Willy Morgan & The Curse of Bone Town al italienilor de la imaginarylab este mai degrabă un tribut adresat acestei serii. Aventuri, pirați și comori, Willy Morgan le are pe toate. Dar, spre deosebire de șarmul cu care ne-a cucerit Monkey Island și umorul spumos al lui Guybrush Threepwood, Willy Morgan abordează pirateria cea de toate zilele dintr-o perspectivă a maturizării.

Pe vremuri eram un mare fan al filmelor Indiana Jones și, de altfel, al oricărui film, joc sau carte care avea oricât de puține elemente de arheologie și reușea să mă transporte în lumi de mult dispărute și civilizații înghițite de fălcile istoriei. Evident, din acestea nu lipsea „împrumutul” unor artefacte prețioase, pentru că trebuie să trăiască și protagoniștii din ceva, nu-i așa? Din păcate, odată cu avansarea în vârstă, puține au mai fost creațiile care au reușit să îmbine pentru mine sentimentul acela de curiozitate copilărească amestecată cu mister și o ușoară neliniște în fața necunoscutului. ...

Seria State of Decay este pentru mine încadrată într-un gen aparte, pe care mai în glumă, mai în serios, îl denumesc Simulator de Zombie Apocalypse. Simt că trebuie să fac această precizare pentru că în anii 2000 am fost asaltați de nenumărate titluri în care activitatea principală a jucătorului era eliminarea valurilor de zombies livrate furios și iute de developeri, bucuroși ca nu au practic de programat nicio rutina AI mai complexă decât „runForwardAndAttack();”. Acest trend are efectul de a trivializa în mintea multor jucători orice titlu care conține zombies…

În genul horror, creaturile complet străine nouă, care vânează bieți oameni pe varii stații spațiale sau nave intergalactice au nișa lor bine definită, dar ce e atât de înfricoșător la ele? Da, capul ăla lung și dubla gură a lu’ Alien e ceva de coșmar, pentru care îi mulțumim domnului Giger, la fel și gura aia patrulateră a lu’ Predator (de ce mereu e gură?). Dar nu sunt doar elementele de fizionomie sau faptul că posedă varii tentacule sau gheare imense. Dacă teroarea ar veni doar de la aspect, ar fi doar simple animale sau insecte mai ciudate care pot fi omorâte cu sutele. ...

Îmi plac plimbările în natură și urcatul pe munte și în realitate, așa că pixelatul A Short Hike, care te îmbie fix la genul acesta de activitate, a picat excelent, mai ales în vreme de #stațiacasa. Am, de altfel, o slăbiciune pentru jocurile de aventură și explorare, iar dacă acestea includ printre activități și zborul, cu atât mai mult! Jocul pare să fi fost gândit, de altfel, în jurul ideii de explorare și a sentimentului de libertate. Ai ocazia să planezi printre stânci, deasupra lor, deasupra mării, printre nori, să admiri florile și trena de verdeață, pe orice fel de vreme. ...