După ora pe care am petrecut-o inevitabil dând cu zarul și definind patru personaje de la zero, jocul m-a luat ușor cu câteva tutoriale care vin sub forma unor amintiri ale personajelor. Premisa e simplă: conduci o bandă de patru aventurieri trimiși de consiliul local să investigheze un fort de la marginea unui nicăieri rău famat. După cum se va vedea, evenimentele de la fort sunt, ce surpriză, doar preludiul unor mișcări mai ample ale unor forțe necunoscute încă, care manifestă un interes pentru artefactul menționat în titlu.