Fular
Nu voi uita niciodată cum am terminat prima dată Quake „la 4 mâini” cu unul din vecinii de la țară pe un calculator ce abia rula Carmaggedon 2, că am vărsat o mulțime de ore la sală în The Edge-ul Quake-ului secund „cu gravitație și arme infinite” alături de tovarășii pe care i-am pierdut ușor-ușor o dată cu avansul nesfârșit al vremurilor, „capacele” ce ni le aplicam dacă zăboveam prea tare sau dacă luam decizii proaste într-un hotseat de Disciples 2, dar nici pornoșagurile pe care le primeam bonus pe CD-urile făcute de prieteni cu un joc sau altul nu se pot uita.
Lejer din fire, aprig doar când sunt nedreptățit de bizareriile de game design care mă-ntorc la ecranul de load, am lăsat jocurile într-un plan terț pentru cea mai bună parte a decadei, preferând să-mi ocup timpul cu alte activități triviale, cum ar fi finalizarea studiilor în răstimpul lui Mihnea Băiatu. Deținătorul unei colecții destul de vaste pe GoG, am tendința de a o ignora pentru a prioritiza jocurile ce nu sunt disponibile pe nici una din platformele online de jocuri provocându-mă adeseori, dintr-un masochism latent, să le duc la capăt în condițiile cele mai nefaste pentru mine ca jucător.