Review

Heaven's Vault

Pe vremuri eram un mare fan al filmelor Indiana Jones și, de altfel, al oricărui film, joc sau carte care avea oricât de puține elemente de arheologie și reușea să mă transporte în lumi de mult dispărute și civilizații înghițite de fălcile istoriei. Evident, din acestea nu lipsea „împrumutul” unor artefacte prețioase, pentru că trebuie să trăiască și protagoniștii din ceva, nu-i așa? Din păcate, odată cu avansarea în vârstă, puține au mai fost creațiile care au reușit să îmbine pentru mine sentimentul acela de curiozitate copilărească amestecată cu mister și o ușoară neliniște în fața necunoscutului. ...

Review

A Short Hike

Am făcut o scurtă drumeție și a fost o bucurie

Îmi plac plimbările în natură și urcatul pe munte și în realitate, așa că pixelatul A Short Hike, care te îmbie fix la genul acesta de activitate, a picat excelent, mai ales în vreme de #stațiacasa. Am, de altfel, o slăbiciune pentru jocurile de aventură și explorare, iar dacă acestea includ printre activități și zborul, cu atât mai mult! Jocul pare să fi fost gândit, de altfel, în jurul ideii de explorare și a sentimentului de libertate. Ai ocazia să planezi printre stânci, deasupra lor, deasupra mării, printre nori, să admiri florile și trena de verdeață, pe orice fel de vreme. ...

Review

Creaks

Câți dintre noi nu ne-am dorit oare, copii fiind, să explorăm castele misterioase, camere secrete, să luăm parte la aventuri magice pe care le vedeam doar în desenele animate sau de care dădeam în lecturile tinereții? Ei bine, Creaks de la Amanita acoperă foarte bine fantezia asta a copilăriei, ba chiar în cele mai neașteptate și pline de imaginație moduri. Camere păzite de câini roboți? Avem. Meduze plutitoare? Avem. Oameni-păsări care își duc viețile cotidiene în acel castel? Avem și asta. Cunoscuți fiind pentru jocuri adventure precum Machinarium și Samorost, cehii de la Amanita au venit mereu cu câte ceva nou și inovativ, așa că de data aceasta avem de-a face cu un puzzle platformer delicios. ...