Recomandare

Outer Wilds

Probabil că mulți dintre noi ne-am închipuit în copilărie tot felul de aventuri în necunoscut, înfruntând pericole de tot felul înarmați doar cu recuzită încropită din ce jucării sau obiecte casnice aveam la îndemână. Nu era nevoie de mult pentru a ne aprinde fanteziile și a ne transpune în adâncul pământului sau în spațiu. Outer Wilds recreează în mod miraculos acea magie a copilăriei în lumea adulților, o aventură ancorată în știință, dar plină de necunoscut, care ne cheamă să-l cucerim.

Recomandare

Ancestors: The Humankind Odyssey

„Privind în urmă la modul simplist, [povestea anomaliilor genetice care au definit specia umană] pare un lanț incredibil de coincidențe.” Acest citat din cartea „Revoluția după Darwin” a jurnalistului Adrian Nicolae, deși menit să ilustreze complexitatea incredibilă a parcursului evoluționar al omenirii, descrie la fel de bine și premisa de la care pleacă acest joc mai puțin obișnuit. Ancestors: The Humankind Odyssey ne poartă înapoi în timp cu 10 milioane de ani, în Africa din a doua parte a Neogenului și ne dă în grijă un grup de hominizi dintr-o specie neidentificată pe care trebuie să-i ghidăm, de-a lungul a 8 milioane de ani și nenumărate generații, pe drumul evoluției către genul Homo. ...

Boardgame

Terraforming Mars

Încă de la apariția din 2016, Terraforming Mars a luat cu asalt topurile de specialitate, atât pe cele ale criticilor, cat și pe cele de vânzări, și continuă să rămână foarte sus în preferințele împătimiților de board games. Inspirată din literatura hard SF — în primul rând din Trilogia Marțiană a lui Kim Stanley Robinson — tema jocului este efortul comun al omenirii, aflată în secolul 24 sub presiunea suprapopulării Pământului și a epuizării resurselor, de a transforma planeta roșie într-un mediu locuibil și propice extinderii societății. Sub coordonarea Guvernului Planetar, diferite corporații, fiecare condusă de un jucător, se întrec în a contribui cel mai mult la acest demers.

Special

Frank Herbert, Ray Bradbury și Isaac Asimov în lumea jocurilor video

E de necontestat că literatura de anticipație face casă bună cu jocul video. Ca atare, clasicii Isaac Asimov, Ray Bradbury și Frank Herbert nu aveau cum să lipsească din lumea divertismentului digital. În unele cazuri, jocurile extind povestea cărților pe care se bazează, alteori doar extind universul creat de autor cu aventuri și idei noi. În rândurile ce urmează vom trece în revistă adaptările interactive și modurile în care putem lua contact, prin intermediul jocurilor video, cu operele și ideile lui Frank Herbert, Ray Bradbury și Isaac Asimov.

Review

Microsoft Flight Simulator

Luna august a acestui an a marcat lansarea celei mai recente iterații, cea cu numărul 13, din legendara serie Microsoft Flight Simulator, care a debutat în 1982, fiind cu 3 ani mai veche chiar decât prima versiune de Windows. Precedentul titlu din serie, Microsoft Flight Simulator X, s-a lansat în 2006 și a fost foarte apreciat la vremea lui, fiind jucat chiar și până în timpurile noastre, dar nevoia de o actualizare se simțea de mult. Microsoft a făcut o mișcare îndrăzneață, încredințând dezvoltarea noului joc unui studio fără experiență în domeniul simulatoarelor. ...

Review

Heaven's Vault

Pe vremuri eram un mare fan al filmelor Indiana Jones și, de altfel, al oricărui film, joc sau carte care avea oricât de puține elemente de arheologie și reușea să mă transporte în lumi de mult dispărute și civilizații înghițite de fălcile istoriei. Evident, din acestea nu lipsea „împrumutul” unor artefacte prețioase, pentru că trebuie să trăiască și protagoniștii din ceva, nu-i așa? Din păcate, odată cu avansarea în vârstă, puține au mai fost creațiile care au reușit să îmbine pentru mine sentimentul acela de curiozitate copilărească amestecată cu mister și o ușoară neliniște în fața necunoscutului. ...