Children of Time

Error [RestateIntent]. It was a warning flag he had put in for himself, because he sometimes forgot what he was supposed to be accomplishing mid-code, leaving him with digital chimeras that did something entirely untoward. The system had detected part of the test design going off the rails and wanted him to redefine its goals. He began hunting through the nodes of the limited test environment to find out what had crashed.
Error[RestateIntent].
‘Yes, yes.’ Time to chalk up another failure and get some sleep.
User[SenkoviD] Error[RestateIntent].
Just simple building blocks of system communication, the toys he used when he was building the virtual architecture. He hunted down where it was coming from.
Error[RestateIntent] TestSubject[Paul58] Error[RestateIntent] User[SenkoviD].
Just strings of identifiers: the code that identified him as programmer, the code that referred to Paul, and the error code he used to prompt himself if he was leaving the task parameters he’d set for himself. Restate your intent. Go back and remind yourself why you’re doing this.
Error[RestateIntent] Error[RestateIntent] Subject[Paul58] Error[RestateIntent] User[SenkoviD] Error[RestateIntent].
Senkovi and Paul looked at each other, and this time perhaps it was the latter waiting patiently for him to catch on.

Seria Children of Time, scrisă de Adrian Tchaikovski, s-a născut accidental, datorită succesului cărții care poartă același nume (CoT), publicată în 2016. Este genul de volum a cărui copertă fură privirile, ilustrînd o navă spațială atîrnată deasupra unei planete de un smarald straniu, o nuanță prea vibrantă pentru Terra, în timp ce lumina stelei sale este împrăștiată într-un arc. O imagine ce evocă o mare călătorie prin spațiu, contrapusă călătoriei prin timp sugerată de titlu.

Intriga volumului se referă la un experiment efectuat la scală planetară. Într-un viitor nebulos și nespecificat, un grup de cercetători reconfigurează o planetă aflată la ani-lumină de sistemul solar nativ al omenirii. Aceștia o preschimbă într-o imagine aproximativă a Terrei și o însămînțează cu floră și faună elementară, strictul necesar pentru a pune bazele unui ecosistem stabil. Odată terminată configurația preliminară, începe experimentul propriu-zis, ce presupune trimiterea unui grup de primate pe planetă. După ce sunt izolate de contactul cu observatorii, primatele urmează a fi alterate genetic printr-o intervenție virală ce le-ar accelera evoluția. Oamenii de știință sunt curioși să afle dacă procesele care au durat milioane de ani pe Terra, procese ce au constituit tranziția de la primate la hominizi și într-un final au condus la apariția omul modern, se pot petrece într-un timp scurtat cu ordine de mărime.

Nu există neapărat un scop pragmatic sau aplicat al experimentului. La o primă vedere pare a fi făcut pentru a sația curiozitatea umană și a satisface nevoia de a înțelege lumea înconjurătoare la un nivel fundamental. La o privire mai atentă însă, poate nu face decît să alimenteze anumite aspecte ușor delirante ale psihicului, aspecte ce par întrepătrunse cu posesia unui intelect ridicat. De la acest punct, povestea evoluează liniar din mai multe perspective paralele. Anume, perspectiva experimentului propriu-zis, a evenimentelor care se petrec pe planetă, perspectiva observatorilor de pe orbită și perspectiva unei alte nave aflată în propriul său voiaj cosmic. Desigur că întreaga narațiune se îndreaptă spre convergența acestor puncte de vedere, fiecare dintre ele fiind expus cu măiestrie. Autorul are un talent aparte în a trece de la o perspectivă la alta într-o manieră captivantă. Astfel, cartea pare voluminoasă, dar poate fi parcursă extrem de repede încă de la prima pagină.

CoT are un număr destul de mic de personaje ce sunt distribuite între cele trei perspective, unul dintre marile merite ale romanului fiind trecerea naturală de la o formă de percepție a evenimentelor la alta, la evocarea unor aspirații și abordări aplicate unor scopuri foarte diferite. Toate personajele sunt memorabile și putem empatiza cu ele. Există mereu un sens în spatele ambițiilor care le ghidează, chiar și atunci cînd pînă la urmă devin corupte. Narativa în ansamblul său are sensul unei analize critice privitoare la felul în care societăți inteligente se înalță și evoluează funcție de condițiile de mediu la care sunt expuse. Ca un exemplu extras din realitate nu putem privi decît la o singură civilizație, cea umană, și-i putem urmări diversele ramificații istorice ce au o rădăcină comună. Întrebarea pregnantă în CoT se referă la evoluția unor societăți cu o origine extrem de diferită de cea umană și alcătuite din indivizi cu percepții și idei despre lume foarte diferite de cele care ne caracterizează pe noi. Pînă la urmă, punctul lor de convergență ar fi chiar atît de diferit de cel al evoluției noastre? Pe lîngă această temă centrală există multe alte discuții secundare legate în principal de identitate și umanism. Există chiar și puțină oroare cosmică, dar e doar o mică privire în tenebrele pe care le-ar putea pogorî acest autor. Scrierea nu duce lipsă de umor, de multe ori destul de sec și pesimist, iar scenele de acțiune sunt poate puțin prea împănate. Textul este destul de tehnic iar o înțelegere vagă a fundamentelor biologice din spatele evoluției sau a științei calculatoarelor pot ajuta parcurgerea anumitor porțiuni, dar acestea sunt niște neajunsuri mărunte care nu reduc semnificativ plăcerea lecturii.

De fapt, lectura s-a dovedit atît de plăcută încît autorul a decis să o transforme într-o serie, al doilea volum fiind publicat în 2019 sub titlul Children of Ruin (CoR). Este o continuare directă a primei părți, constînd într-un voiaj spre un tărîm aflat la răsărit de Eden. Expunerea narațiunii este ușor diferită, nemaifiind vorba de perspective paralele ci de priviri alternative în trecut și prezent pentru diferite grupuri de personaje, universul romanului fiind extins pentru a acomoda noi puncte de vedere. În primul volum am avut de-a face pînă la urmă cu cîteva perspective (trans)umane și cu o formă de inteligență ce prin natura ei era deosebit de predispusă la gîndire analitică (în particular, geometrică) și la un cinism existențial destul de abraziv.

În CoR este adăugată o formă nouă de inteligență, de această dată una în principal emoțională și impulsivă, a cărei gîndire este complet neliniară și, după cum s-a întîmplat să prevestim din primul volum, este pus un accent mult mai puternic pe oroarea cosmică. Adrian Tchaikovski nu duce lipsă de idei tulburătoare, știe să îngrijească sîmburii unor noi fobii și are un talent deosebit în evocarea unor motive foarte temeinice pentru a privi spațiul cosmic cu multă, multă angoasă. Romanul este per total scris într-o notă foarte similară cu prima parte, pasajele tehnice în general concentrîndu-se, pe lîngă temele anterioare, și pe elemente ce țin de științe planetare, neurologie și astrodinamică. Există chiar și cea mai amuzantă soluție pe care am întîlnit-o vreodată pentru problema călătoriilor interstelare efectuate într-un timp rezonabil. Cartea nu este chiar la fel de originală precum CoT, ideile sale fiind o continuare firească a celor din prima parte, dar rămîne o lectură foarte interesantă și foarte satisfăcătoare, marcată de un epilog criptic.

Ajungem astfel la a treia parte a seriei, publicată în 2022 sub titlul Children of Memory (CoM). Cartea nu continuă direct din încheierea lui CoR, ci urmează un fir diferit evocat în epilogul acelui roman. Este o lectură mult mai ușoară din punct de vedere tehnic față de primele două cărți, dar în același timp se dovedește a fi cea mai dificilă parte a seriei. Este în mod deliberat scrisă într-un fel care cere puțină răbdare din partea cititorului pentru a-și dezvălui adevărata natură. Cînd vălul este înlăturat însă, devine poate cea mai zdrobitoare parte a aventurii. O călătorie fantasmagorică în țara de dincolo de oglindă, dar din care parte a oglinzii? În stilul său specific, autorul readuce în prim plan toate personajele deja consacrate ale seriei și introduce personalități noi, sosite pe filiere diferite ale evoluției și șansei. Peste temele acumulate în primele două romane, se adaugă și una pe care am amintit-o cu alte ocazii, anume privirea în abisul ființei. Inerent este o temă deosebit de nihilistă, dar în acest caz este una cît se poate de citibilă datorită împletirii unor elemente de basm purtat pe aripi întunecate și de solemnitatea unui cortegiu gotic în structura științifico-fantasticului caracteristic lui Tchaikovski.

Nu știm dacă acest punct reprezintă finalul seriei CoT. Pînă aici avem un voiaj pe alocuri destul de tenebros printre rare limanuri luminoase. Aceste cărți reprezintă lecturi cathartice, am spune extrem de reprezentative pentru marile probleme morale ridicate de avansul tehnologic al omenirii. Și o privire profundă în acele adîncuri din care pînă la urmă răsărim ca oameni. Nu în ultimul rînd, se pot dovedi profetice pentru perspectivele pe care omenirea, în mod nu întru totul implauzibil, s-ar putea vedea nevoită să le înfrunte într-o bună zi. ■