The Night's Dawn

“Did you know, the original ethnic Eskimos on Earth had several dozen words for snow”, Sinon said.
“Really?” Choma answered from the other side of the winding ravine they were following.
“Apparently so.”
“Excuse me for having my neural array assembled in too much of a hurry, but I don’t quite see the relevance to our current situation.”
“I just thought, it might be appropriate if we had an equal number of names for mud.”
“Oh right. Yes. Let’s see, we could have real crappy mud, bloody awful mud, pain in the ass mud, squeezes inside your exoskeleton and squelches a lot mud, and then there’s always the ultimate: drowning in mud.”
“You have a much higher emotional context than the rest of us, don’t you? Your jest about neural array assembly might be an unintentional truism.”
“You are what you bring to yourself.”
“Quite.”

The Night’s Dawn este o serie științifico-fantastică publicată de către Peter F. Hamilton între 1996 și 1999, fiind alcătuită din trei volume: The Reality Dysfunction, The Neutronium Alchemist și The Naked God. Cărțile sunt faimoase pentru faptul că fiecare în parte este ditai propteaua de ușă, avînd o dimensiune dublă față de orice altceva din biblioteca cititorului, iar volumul lor nu face decît să crească pe măsură ce seria avansează.

În tot acest spațiu își găsește loc omenirea secolului XXVII, fiind prezentată sub forma unei civilizații extinse peste aproximativ 900 de stele și organizată într-o așa-numită Confederație: o construcție politică ce include planete, centuri de asteroizi, habitate orbitale și stații spațiale. Toate acestea păstrează un grad ridicat de identitate culturală și independență administrativă, într-un final însă coexistînd pașnic într-o strînsă cooperare. Există în continuare diviziuni în cadrul omenirii, dar acestea nu mai sunt strict de natură politică sau religioasă. Mai degrabă, sunt reprezentate de un amestec de viziuni filozofice și frontiere tehnologice. Ingineria genetică purtată de-a lungul generațiilor, nanotehnologia și implanturile neuronale sunt comune, la fel cum sunt și biotehnologii esoterice precum afinitatea, un concept cumva inspirat din neînțelegerile timpurii ale mecanicii cuantice și idei precum acțiunea la distanță sau întrepătrunderea stărilor.

În linii mari, Confederația prezintă un viitor idilic pentru omenire. Nu întru totul o utopie, dar o lume dezirabilă și care merită apărată. În cuprinsul seriei, Confederația este descrisă într-un fel foarte viu la toate scalele, de la greutățile vieții de zi cu zi în coloniile de frontieră sau lupta de subzistență pe asteroizi îndepărtăți și pînă la varietatea culturală prezentă în viețile cetățenilor care trăiesc sub monarhii, democrații sau dictaturi. Există și un element semnificativ de aventurierat spațial: voiajele negustorilor sau rutele de contrabandă ale piraților, expediții spre stele îndepărtate sau flote care duc bătălii pe distanțe imense cu arsenale întregi de tunuri electromagnetice, drone cu submuniții nucleare și manevre evazive la accelerații criminale într-un cîmp de luptă tridimensional.

The Night’s Dawn urmărește evenimentele care se desfășoară după ce o amenințare existențială cade asupra Confederației. Este o criză care zdruncină toate aspectele vieții umane, de la dimensiunile socială și economică pînă la cea științifică și chiar ansamblul de orizonturi filozofice al speciei noastre. Din acest punct de vedere, povestea este una cu idei foarte profunde și tulburătoare, chiar dacă execuția propriu-zisă este destul de colorată și menită în primul rînd spre a oferi divertisment cititorului.

Într-un anume sens, povestea este despre impactul pe care indivizi mînați de idei greșite (deși uneori cu intenții bune la bază) îl pot avea asupra unei societăți în ansamblul său. Aventura este condusă de o gamă largă de personaje în general memorabile și dinamice, care cuprind întreg spectrul genurilor, profesiilor, credințelor și ambițiilor. Firul narativ este întrețesut din toate aceste perspective care converg implacabil, destinul fiecărui personaj fiind alterat de acțiunile celorlalte. Aceasta este o caracteristică generală a operei lui Hamilton, abordarea sa fiind întotdeauna aceea de a planifica tot conținutul în avans și apoi de a umple spațiul dintre idei. Rămîne un efort remarcabil, cu atît mai mult cu cît aproape toate personajele evoluează împreună cu povestea, schimbîndu-și concepțiile pe măsură ce acestea sunt puse la încercare de evenimentele din jur. Acest lucru face din The Night’s Dawn o lectură foarte satisfăcătoare, plină de linii de dialog și personalități care rămîn împreună cu cititorul mult după parcurgere. Fie că vorbim de oameni simpli care refuză cu o încăpățînare absurdă să renunțe la cei dragi, la ofițeri ai Confederației care-și achită sarcinile pînă în scrîșnetul dinților, mercenari care dau o nouă dimensiune ideii de a muri cu ei de gît sau maniaci complet săriți de pe fix cu cele mai tenebroase ambiții. E o notă ironică destul de simpatică între această tipologie, a individului care nu știe cînd e cazul să renunțe, și ideea de ansamblu a poveștii.

Două elemente care pot încurca oarecum experiența lecturii sunt prezente mai ales în primul volum. Primul ține de cantitatea imensă de fornicație crîncenă. Societățile prezente în Confederație sunt în ansamblu destul de liberale, în unele dintre acestea promiscuitatea urcînd pe crestele decadenței. E destul de multă sexologie expusă fără vreo necesitate evidentă, uneori ușor delirantă, dar activitatea este lăsată să alunece în penumbră pe măsură ce avansăm prin volume. Celălalt aspect care pare să aibă o evoluție similară este cel al violenței aproape ritualice în expunerea sa. În particular primul volum este extrem de disonant, plimbînd cititorul fără niciun avertisment între minunile spațiului cosmic și cripta mutilaților. Există și elemente sinistre scrise cu destul de mult stil și care pendulează mai rezonabil între atmosferă și teroare viscerală. Rămîne greu de zis dacă aceste elemente sunt într-adevăr reduse pe parcursul seriei sau dacă pur și simplu cititorul se desensibilizează și nu le mai dă atenție, fiind cumva resemnat cu ideea că undeva după următoarea pagină cineva cu siguranță o va încasa oribil.

Cît de plauzibil este incredibilul în ficțiunea lui Hamilton? The Night’s Dawn marchează cîteva puncte interesante. Destul de multă fizică și inginerie sunt ușor de acceptat fără a necesita o suspensie extremă a facultăților. Viziunea asupra curgerii timpului este una în mare Newtoniană, teoria relativității fiind evitată elegant sub aspectele care ar încurca desfășurarea evenimentelor din diferite perspective atunci cînd vitezele implicate sunt mari sau cîmpurile gravitaționale devin foarte puternice. Există și cîteva neînțelegeri destul de aiuritoare ale unor concepte, Hamilton însuși recunoscînd că nu are o formare științifică prea pertinentă, iar gradual lucrurile cam scapă din mînă.

Spre final, chiar dacă nu scoate iepuri din pălărie de nicăieri, autorul lasă ficțiunea să uzurpeze complet știința, abandonînd orice limită vag rezonabilă a rațiunii în sprijinul unei fantezii dezlănțuite. Este un aspect negativ destul de aspru dacă ar fi să-l evaluăm separat, fiind însă echilibrat în bună măsură de personajele excelente și de povestea care rămîne cu totul captivantă în implicațiile ei. Pînă la urmă, dacă putem accepta intriga aventurii nu prea are sens să ne plîngem de ce se întîmplă după. Una peste alta, The Night’s Dawn prezintă un voiaj cosmic remarcabil și o lectură recomandată pentru oricine care poate înghiți cantitățile mari de eliberare coitală și violența brutală ale primei părți și care poate trece cu vederea peste dimensiunea tot mai implauzibilă a ficțiunii. ■