Descriptio Ciclistoidae
Observ cu îngrijorare că bicicliștii au prins curaj după ‘89 și se apropie din ce în ce mai mult și mai în viteză de așezările umane. De unde nu pleacă niciodată fără o oaie, o găină, un Eurocolor, o gogonea sau ce mai are scheianul prin gospodărie. Au existat cazuri, și nu izolate, de bicicliști care, după ce s-au înfruptat cu sălbăticie din murăturile destinate consumului în anotimpul hibernal, au luat ostatice cîteva familii de scheieni gospodari și i-au obligat pe sărmanii oameni să le urce bicicletele la deal.
Dacă în Evul Mediu și înainte de ‘89 populația de bicicliști a fost ținută sub control mai întîi prin vînătoarea cu arcul și săgeata (o frumoasă și străveche tradiție scheiană care, din păcate, a căzut în obscuritate în ultimii ani fiind eclipsată de Juni), iar mai apoi prin subtilizarea ventilului și înțepatul cauciucurilor cu arcul și săgeata, anii ‘90 și reglementările stricte ale vînătorii de bicicliști au marcat o creștere însemnată a populației de Velocipedus Silvanus, cunoscut local drept biciclistul de pădure cu cască roșie.
Ca o paranteză interesantă, în Evul Mediu populația de cicliști de pădure crescuse atît de mult încît vînătoarea de bicicliști în pădurile seniorului local a încetat să mai fie considerată o ofensă capitală, cum era vînătoarea de căprioare, urși, lupi, pîrși și mistreți de alun, și era pedepsită, în cazuri mai rare și doar de nobilii iubitori de natură, cu șapte lovituri de bici și obligația vinovatului de a consuma cauciucurile de Velocipedus Silvanus în piața publică (o altă tradiție străveche înlocuită, din păcate, de sărbătorile occidentale).
Revenind la perioada post-revoluționară, împădurirea fără discernămînt și fanatismul unor cetățeni cu intenții bune, dar complet neinformați despre stricăciunile cauzate în timpurile străvechi de către biciclist, au determinat refacerea pădurilor și, drept urmare, înmulțirea necontrolată a populației de Velocipedus Silvanus. Astfel, din cauza copacilor plantați la întîmplare și a desișurilor nepracticabile de către ochiul uman, haitele de bicicliști nu mai sunt observate din timp pentru a putea fi alungate de pe pășunile brașovenilor cu furci, topoare, pioneze și plumb topit. Ca o consecință, specia s-a înmulțit peste măsură și amenință omul din ce în ce mai tare. Frecvența atacurilor bicicliștilor asupra omului a crescut și ea îngrijorător de mult și nu puține sunt cazurile în care cetățeni de bună credință au fost depășiți cu sălbăticie de către exemplare foarte violente de Velocipedus Silvanus. Tot ca o paranteză, naturaliștii care și-au dedicat întreaga viață pentru a studia ciclistul de pădure, au fost cu toții impresionați de eficiența tacticilor abordate de către haitele de cicliști, tactici înfiorător de eficiente printre care se numără poate cea mai înspăimîntătoare și spectaculoasă metodă de vînătoare din natură: depășirea.
Pentru o perioadă s-a încercat domesticirea biciclistului de pădure cu cască roșie (și popularea zonelor urbane cu specimenele domesticite), prin trasarea unor dungi albe pe carosabil și plasarea de capcane sub formă de grătare de canal puse de-a lungul respecivelor dungi, unde specimenele mai violente puteau fi capturate și transportate în rezervațiile din jurul Brașovului. Acțiunea nu a adus rezultatele dorite, Velocipedus Silvanus preferînd în continuare pădurea și oportunitățile ei. Prin urmare, dungile au fost șterse, canalele au fost acoperite și eforturile comunității s-au îndreptat, în final, în direcția corectă, așa cum au popularizat-o strămoșii noștrii în lupta cu invadatorii: reducerea arealului lui Velocipedus Silvanus prin străvechile și eficientele medode de ardere a pădurilor și otrăvire a fîntînițelor.
Din păcate, aceleași elemente care au favorizat invazia actuală de cicliști de pădure pot fi zărite prin dezbateri publice unde își propagă minciunile și încearcă să perpetueze teorii nefondate conform cărora biciclistul și omul au aceleași drepturi. În aceste condiții, nu este de mirare că dealurile din jurul Brașovului, care serveau brașovenilor drept loc de agrement, pășune, fîneață și pavăză împotriva invadatorilor umani și nu numai, au devenit și vor rămîne pentru o lungă perioadă de timp acele locuri sălbatice din Cuaternar, unde fărădelegea, lupii, urși și bicicliști carnivori prosperă în detrimentul umanității.
Păcat. ■
