Superflight
Superflight este un „simulator” de costum cu aripă (wingsuit), care te lasă să zbori în voie în jurul unor stânci colorate. Nu este un simulator adevărat, dar redă foarte bine senzația de zbor și viteză și, în plus, poți zbura la nesfârșit.
Grafica e simplă și colțuroasă, după cum veți vedea, este absolut suficientă, iar paleta de culori și lumina creează o atmosferă foarte plăcută. Nivelurile sunt generate aleatoriu, iar în fiecare nivel se găsesc portaluri către alte niveluri, putând schimba astfel peisajul și, practic, se poate zbura la nesfârșit. Jocul îți acordă puncte și bonusuri în funcție de cât de aproape (și cât timp) zbori față de stânci, astfel că jocul poate fi abordat fie într-o manieră competitivă, pentru a aduna puncte, fie într-o manieră relaxantă, bucurându-te de zbor și trecând de la o hartă la alta, ambele modalități fiind satisfăcătoare în egală măsură.
Chiar dacă nu e un simulator în adevăratul sens al cuvântului, jocul nu este simplist - zborul ține cont de mai mulți parametri, iar un control precis necesită ceva antrenament. Cu cât investiți mai mult timp și efort, cu atât veți începe să zburați din ce în ce mai bine și veți descoperi diverse trucuri și strategii pentru a executa manevre riscante.
O mențiune legată de niveluri: acestea sunt construite procedural, pornind de la un seed. Acesta poate fi orice șir de caractere, pe care de obicei îl generează jocul intern, dar poate fi dat și explicit de jucător, astfel încât hărțile se pot distibui liber doar scriind numele seed-lui. Încercați să generați o hartă folosind numele „candaparerevista” sau numele vostru :)
Îl găsiți pe Steam și este ieftin chiar și la preț întreg (doar 2,99 euro), astfel încât nu vă împiedică nimic să-l încercați. ■