Contribuie

Îți mulțumim pentru interes.

La baza forumului stă ideea de comunitate. Acesta e motivul pentru care am creat și site-ul într-un mod deschis și transparent, cu codul open-source, pentru a fi accesibil oricui poate și dorește să participe la dezvoltarea lui.

Dacă îți place ce facem și vrei să contribui, sunt mai multe posibilități de a așeza o cărămidă la temelia „revistei”, care sunt descrise mai jos sau în acest board Trello.


Scrie

Sunt mai multe posibilități pentru a contribui cu material scris în beneficiul comunității, asta însemnând site-ul, forumul și istoria revistei Level. Detalii mai jos, la fiecare categorie, unde sunt și detalii de contact specifice, pe lângă datele de contact generale ale site-ului.

Scrie pentru site

Articolele reprezintă miezul site-ului. Orice material scris e binevenit, de la oricine, pe orice teme legate de jocuri, dar nu numai, fără alte condiții în afară de o exprimare coerentă și corectă. Nici măcar nu căutăm să fie materiale exclusive, este în regulă și dacă l-ai mai publicat în altă parte, câtă vreme ți-ai păstrat drepturile de publicare - vom menționa întotdeauna și sursa originală.

Un lucru important de menționat este că orice material pe care ni-l trimiți are o licență separată, pe care o poți alege personal - aveți aici informațiile necesare. Te încurajăm să alegi o licență cât mai permisivă (free culture), dar îți poți alege orice dorești.

Orientativ, te poți ghida după categoriile existente sau după temele propuse mai jos, dar nu e obligatoriu să te limitezi la acestea - poți propune oricând o rubrică nouă.

Contact / cum trimiți:

  • publică articolul tău direct pe forum, la secțiunea Articolele Comunității. Vei primi feedback și vei fi contactat de către un moderator.
  • dacă vrei să-l publici direct pe site, ia legătura prin mesaj privat cu unul dintre administratorii forumului

Articole pe teme despre jocuri

  • Review-uri sau retrospective: clasica prezentare a unui joc pe care l-ai terminat (sau jucat suficient de mult încât să vorbești despre toate aspectele sale); este perfect acceptabil și dacă e un joc despre care s-a mai scris pe site, nu avem o singură voce.
  • Review-uri la cerere: pentru contribuitorii care au mai publicat materiale pe site putem cere review keys pentru un anume joc direct de la producător, pe care să-l joci apoi și să-l prezinți într-un articol (jocul rămâne al vostru). Poți începe cu unul dintre jocurile pe care le avem deja disponibile pentru review.
  • Mini-reviews / impresii: articole mai scurte decât un review (nici nu e obligatoriu să fi terminat jocul), dar care conțin suficientă informație pentru ca cititorii să-și facă o idee dacă jocul prezentat merită cumpărat sau jucat.
  • Antireview-uri: dacă te-a enervat sau ți-a scos peri albi un joc, ne poți scrie despre asta, dacă o faci într-un mod interesant; ai deja câteva exemple pe site, dacă vrei să-ți faci o idee despre ce căutăm.
  • Opinii / speciale: eseuri, analize, opinii, orice alt material despre un joc anume, jocuri în general sau industria de jocuri (avem un exemplu aici și încă un exemplu aici)
  • Posibile rubrici noi:
    • Highlight / Recomandare: prezentarea pe scurt a unui joc mai puțin cunoscut, sau unul mai vechi despre care nu se mai vorbeește de mult, cu impresii din joc; avem și un thread pe forum unde poți publica astfel de materiale.
    • Retroplay: o combinație de „retrospectivă + let’s play”, în care (re)joci un joc vechi pentru prima dată (după mult timp), cu impresii actuale plus eventuale informații istorice despre contextul în care a apărut jocul.
    • Photoreview: un review neconvențional despre un joc, pe care îl prezinți folosind doar screenshot-uri și comentarii pe marginea lor. Made în România: interviuri cu dezvoltatori români de jocuri și (p)reviews ale unor jocuri românești.
    • Gaming deals: o rubrică separată în care să prezentăm oferte de jocuri la preț redus, cu linkuri.

Articole pe alte teme, fără legătură cu jocurile

  • Orice eseu sau material interesant, cum erau, de exemplu, „mugetările” de pe vechiul site Level, sau articolele lui cioLAN de aici de pe site
  • Review-uri despre filme, board-games, muzică, benzi desenate, coloane sonore (de exemplu, sunt multe OST-uri care se dau împreună cu jocurile care se vând ca bundles, despre care nu prea scrie nimeni) etc.

Scrie pentru forum

  • Istoria Game Draft-urilor: Avem un thread pe forum pe care intenționăm să-l completăm cu informații din trecut despre game draft-urile organizate de comunitate. Dacă ai participat în trecut ca jucător sau spectator, ești invitat să contribui cu informații care lipsesc. Mai multe detalii pe threadul Game Draft Hall of Fame
  • Calendar lansări jocuri: întreținerea threadului-calendar cu evidența jocurilor lansate, fiecare având un link către threadul dedicat pe forum și eventual către pagina oficială/steam
  • Secțiunea Citește-mă ar avea nevoie de un Ghid al noului venit: o pagină cu informații utile membrilor noi, cu linkuri și o scurtă descriere a secțiunilor și locurilor interesante de pe forum (Regulament, Cafenea, Level, feedback site/forum, etc.)

Scrie pentru Wiki

Unul dintre fondatorii forumului, Jaunty, a înființat un wiki dedicat revistelor vechi din România. Una dintre pagini este despre revista Level, care însă are nevoie de informații. Aici poți contribui cu:

De asemenea, poți contribui la wiki și în diverse alte moduri.

Contact / cum trimiți: poți edita direct fiecare pagină. Pentru discuții, accesează threadul de pe forum dedicat revistelor vechi. Poți lua legătura cu Jaunty prin mesaj privat.

Scrie pentru pagina Steam Curator

Dacă obișnuiești să faci review-uri pe Steam, ne poți da un link către review-ul tău și un rezumat de 200 de caractere pentru a-l include pe pagina noastră de Steam Curator.

Contact / cum trimiți: postează materialele pe threadul dedicat de pe forum.


Programează

Dacă „scrisul” de care ești pasionat este mai degrabă de software, nu de articole, poți contribui cu cod direct la site sau la unul din proiectele conexe dedicate revistelor vechi. Este în regulă și dacă nu ai prea multă (sau deloc) experiență, vei primi ajutor și e o ocazie bună să înveți.

Site-ul candaparerevista.ro

Site-ul nostru este construit cu ajutorul Hugo, un generator de site-uri statice scris în Go. Orice proiect Hugo are o structură fixă pentru conținut, care este asamblat în site-ul final folosind un template care se instalează separat. Site-ul nostru folosește o versiune modificată a temei Casper Two.

Poți contribui la mai multe părți ale site-ului, astfel:

  • cod Go/Hugo pentru a adăuga sau îmbunătăți template-ul și funcționalitățile site-ului
  • cod HTML/CSS pentru a îmbunătăți aspectul site-ului
  • formatare Markdown pentru a organiza conținutul scris

Există două liste de sarcini pe care le poți consulta, pe GitHub și Trello, dar poți veni și cu propriile propuneri de îmbunătățire.

Contact / cum trimiți: toate contribuțiile pentru site se trimit prin GitHub. Poți face direct un pull request, dar cel mai bine ar fi să iei legătura cu unul dintre administratori înainte.

Site ArhivaRevisteVechi

Site-ul ArhivaRevisteVechi este proiectul personal al lui Cristan, dar, la fel ca și site-ul, este open-source și deschis colaborării pentru oricine vrea să contribuie:

  • cod PHP pentru a adăuga sau îmbunătăți funcționalitățile site-ului
  • cod JavaScript pentru a adăuga o galerie de imagini
  • cod HTML/CSS pentru a îmbunătăți aspectul site-ului

Există o listă de sarcini pe GitHub care detaliază aspectele site-ului unde sunt necesare îmbunătățiri.

Contact / cum trimiți: toate contribuțiile pentru site se trimit prin GitHub. Poți face direct un pull request, sau poți lua legătura cu Cristan prin mesaj privat sau pe threadul de pe forum dedicat site-ului.


Altele

Contribuie la baza de date și arhiva de reviste vechi

Atât wiki-ul, cât și arhiva online de reviste își au originea în threadul dedicat revistelor vechi început pe vechiul forum Level și continuat apoi pe forumul actual, din care s-a materializat apoi și o bază de date (proiect GitHub) cu cuprinsul revistelor. Toate, împreună, formează „Arhiva”.

Deși destul de cuprinzătoare, Arhiva este încă incompletă. Iată cum poți contribui:

Scanează

  • completarea revistelor existente: scanează pagini lipsă sau rescanarea edițiilor scanate la calitate mai slabă
  • alte reviste care nu există în format digital

Baza de date

  • completează cuprinsul articolelor pentru toate revistele

Suport logistic

  • upload reviste pe archive.org / scribd.com / mediafire și organizează linkurile
  • seed pentru torrentul cu pachetul de reviste scanate, care exista odată și va mai exista cândva, într-o formă mai bună

Contact / cum trimiți: postează pe thread sau ia legătura cu Cristan sau Jaunty prin mesaj privat.

Share

Du vorba mai departe, pe la cunoștințe și alte comunități din care faci parte (Discord / Reddit / alte forumuri), dacă este permis.

Feedback

Deși ultima pe listă, este și cea mai facilă formă de a contribui și totodată printre cele mai importante. Fiind un site al comunității, părerea fiecărui membru este importantă. Așadar, scrie-ne o părere despre site, aruncă-ne o critică, dă-ne o idee. Contează.

Aici sunt locurile de pe forum unde poți lăsa feedback: