Highlights

Retrospectiva săptămânii 15 - 21 decembrie

GOG readuce jocul Blade Runner după 22 de ani de rătăcire în neantul digital, serialul Witcher a fost lansat, un jucător de fotbal din Anglia dă de probleme în China din cauza postărilor pe rețelele sociale, facem tot felul de retrospective ale anului și deceniului, iar reducerile de iarnă sunt în plin avânt la toate magazinele de jocuri, ca să avem ce juca până încep lansările importante din Anul Jocului 2020.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 10 - 16 noiembrie

Conferința anuală Xbox și câteva lansări importante, aceasta a fost pe scurt săptămâna. Microsoft a organizat XO2019, unde a anunțat niște titluri noi și interesante, s-a închis studioul Human Head Studios, a fost anunțat și Path of Exile 2 la doar o săptămână după anunțarea Diablo IV și s-au lansat Age of Empires II: Definitive Edition și Star Wars Jedi: Fallen Order. Iar pe plaiuri românești, s-a lansat Yaga pe Epic Store, iar alte două jocuri au demo, inclusiv Unbound.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 3 - 9 noiembrie

Două lansări importante săptămâna aceasta - Hideo Kojima aduce Death Stranding pe PS4 (iar în vară și pe PC) și Red Dead Redemption 2 ajunge în sfârșit și pe PC. Animațiile din Gris au fost plagiate, Valve ne pregătește noutăți importante, lumea analizează încă BlizzCon 2019 și implicațiile sale, Eurogamer scoate la iveală o înțelegere de culise privind meciurile din FIFA (and in the game), iar un român pasionat a lansat un joc gratuit pe Steam: Vecter.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 20 - 26 octombrie

Fallout 76 o comite din nou, mai întâi anunțând un abonament plătit (scump) pentru funcționalități exclusive, apoi pentru că acele funcționalități nu… funcționează. Și, în plus, asta se întâmplă în aceeași săptămână în care s-a lansat The Outer Worlds. Apoi, acțiunile Ubisoft se prăbușesc după ce recunoaște eșecul titlurilor de anul acesta, în frunte cu Breakpoint, Fornite stabilește recoduri de vizionare după ce a distrus harta jocului, Google își deschide studio de jocuri pentru Stadia, Yaga are dată de lansare și niște clujeni lansează un boardgame bazat pe tradițiile românești de nuntă cu grafică originală.

Highlights

Retrospectiva săptămânii 13 - 19 octombrie

Blizzard se afundă mai adânc în consecințele sancțiunii de săptămâna trecută, arhiva internetului se îmbogățește cu mii de jocuri gratuite, Humble scumpește abonamentul lunar, Riot și Paradox anunță o mulțime de titluri noi - printre care Crusader Kings III - și avem câteva lansări importante: Postal 4 (surpriză), Six Ages, succesorul spiritual al lui King of Dragon Pass, și, desigur, Disco Elysium, cel mai planescapetorment joc de la Planescape Torment încoace.