The Norwood Suite
Nu am fost niciodată expert în domeniul muzicii, mai degrabă un ascultător amator cu o sete neîncetată de a descoperi cât mai multe genuri muzicale. Prin The Norwood Suite am dat de ocazia perfectă de a experimenta un joc pe care îl pot descrie cel mai bine ca pe o scrisoare de dragoste adresată artei muzicale.
TNS este cel de-al doilea joc al lui Cosmo D, continuarea lui Off-Peak, în care povestea este doar un pretext pentru a inunda jucătorul cu o coloana sonoră bogată. Suntem puși în pielea unui personaj, fără nume, proaspăt ajuns la hotelul Norwood. Încă de la început luăm contact cu lumea întortocheată, cărarea introductivă spre hotel fiind doar un preludiu pentru bizareria arhitecturală care ne așteaptă.
Inițial, scopul personajului principal este unul simplu, să se înregistreze la hotel. După un mic ocol, pentru a reporni Wi-Fi-ul defect, ajungem și în cameră. Acolo descoperim un CD și o scrisoare misterioasă în care ni se spune că trebuie să ducem acel disc unui anume DJ Bogart. Din fericire, acel DJ tocmai susține un concert în subsolul hotelului. Costumația este obligatorie, astfel că trebuie să găsim bucățile unei deghizări împrăștie prin clădire. Pentru a da de ele, în schimb, va trebui să ajutăm diferiții locatari ai hotelului. Deși misterioși, fără să dea prea multe detalii personale, fiecare vrea câte o favoare. Odată ajutați, aceștia dau la schimb indicii despre piesele respective din costum.
Puzzle-urile sunt inexistente, TNS axându-se pe explorarea hotelului și savurarea diferitelor note de jazz, synthwave sau chiar house.
O plăcere audio-vizuală, recomand The Norwood Suite pasionaților de muzică sau pur și simplu celor care își doresc să petreacă două ore în lumea lui Cosmo D. Puteți încerca întâi Off-Peak, care este gratuit pe Steam. Ține doar 30 de minute și este numai bun de jucat într-o pauză de relaxare.
The Norwood Suite se poate achiziționa de pe Steam sau de pe Humble Store.