Highlights

Retrospectiva săptămânii 3 - 9 noiembrie

candaparerevista

Două lansări importante săptămâna aceasta - Death Stranding al lui Hideo Kojima, lansat pe PS4 (iar din vară și pe PC), și Red Dead Redemption 2, care ajunge în sfârșit și pe PC. Animațiile din Gris au fost plagiate, Valve ne pregătește noutăți importante, lumea analizează încă BlizzCon 2019 și implicațiile sale, Eurogamer scoate la iveală o înțelegere de culise privind meciurile din FIFA (and in the game), iar un român pasionat a lansat un joc gratuit pe Steam: Vecter.

Linkuri rapide:

Știri

  • Surprinzând pe nimeni, Hideo Kojima afirmă că vrea ca studioul lui să facă și filme în viitor. (Kotaku, Polygon, Escapist)
  • Jocul Gris a fost plagiat, publisher-ul Devolver acuzând o companie franceză că filmul de prezentare pentru aplicația lor de mobil a copiat scene, animații și alte elemente din jocul lor. Compania în cauză, The Fabulous, a șters filmul respectiv și a recunosc greșeala unuia dintre artiștii lor. (Polygon, Vice, RPS, PC Gamer)
  • Super Smash Bros. Ultimate a devenit cel mai vândut joc de lupte din istorie, depășind, cu cele 53 de milioane de unități vândute, serii precum Tekken sau Street Fighter. (Shacknews, Destructoid)
  • China impune noi restricții de gaming pentru minori, stabilind o limită de maxim 90 de minute de joc pe zi, precum și un prag monetar lunar pentru microtranzacții. (PC Gamer, Eurogamer, GameSpace, Shacknews, Kotaku)
  • Se pare că Valve ar lucra cu Apple pentru la un headset de AR (augmented reality), care ar urma să fie lansat cel mai devreme în la sfârșitul anului viitor. Se zvonește. (VideoGamesChronicle, Eurogamer, PC Gamer, Shacknews)
  • Un alt zvon indică, pe baza unor mențiuni găsite în codul site-ului unor parteneri Steam, că Valve ar pregăti un serviciu de cloud streaming. (Ars Technica, The Verge, Destructoid)

Articole (critică, dev, design)


Actualitate

BlizzCon


Reportaj


Not-a-review


Industrie


Istorie, retrospectivă


Dev, making of, mecanici


Design, world-building, artă

Made în România

  • AMC scrie despre prima ediție a RADAR (Romanian Artists Developing Alternative Realities). (Blog AMC Studio)
  • Un interviu sponsorizat pe Shacknews cu creatorii lui Yaga. (Shacknews)
  • S-a lansat Vecter, un infinite runner gratuit creat de Taranasus. (Romanian Game Developers, Steam)

Anunțuri şi lansări de jocuri

Anunţate

  • Nebuchadnezzar, un nou city builder cu tematică istorică în genul vechilor jocuri Impressions (PC Gamer)
  • The Hive (DSOGaming)
  • I.G.I. Origins, un prequel pentru seria Project I.G.I (DSOGaming)
  • AO Tennis 2 (DSOGaming)

Acum cu dată de lansare

  • Superliminal: 12 noiembrie (PC Gamer)
  • Transport Fever 2: 12 noiembrie (GameSpace)
  • The Endless Mission: 14 noiembrie (PC Invasion)
  • Mosaic: 5 decembrie (RPS)

Lansate

  • 1 noiembrie: Mario & Sonic at the Olympic Games Tokyo 2020 (Nintendo Store)
  • 4 noiembrie: Vecter (early access) (Steam)
  • 5 noiembrie: Red Dead Redemption 2 (Epic Store, Rockstar Social Club)
  • 5 noiembrie: MOLEK-SYNTEZ (early access) (Steam)
  • 5 noiembrie: Planet Zoo (Steam)
  • 6 noiembrie: Meteorfall: Krumit’s Tale (early access) (Steam)
  • 6 noiembrie: A Year Of Rain (early access) (Steam)
  • 7 noiembrie: Skybolt Zack (Steam)
  • 7 noiembrie: 1001st Hyper Tower (iese din early access) (Steam)
  • 7 noiembrie: Gangsters 1920 (Steam)
  • 7 noiembrie: Stay Cool, Kobayashi-San! (Steam)
  • 7 noiembrie: Headsnatchers (Steam)
  • 8 noiembrie: Need For Speed Heat (EA Store)
  • 8 noiembrie: Death Stranding (PS Store)

Prăvălii de jocuri

Știri

Articole

Update catalog

Jocuri gratis și free weekends

Reduceri și promoții


Retrospectiva săptămânii este rubrica duminicală în care trecem în revistă evenimentele săptămânii de pe frontul de gaming: știri şi articole (scrise de alții, bineînțeles, că e mai ușor aşa), industrie, lansări, oferte de jocuri, toate numai de savurat la cafeaua de duminică dimineața.

De asemenea, rubrica e deschisă oricui vrea și poate contribui. Dacă ai citit vreun articol sau vreo știre interesantă și crezi că merită incluse în retrospectiva săptămânii, te așteptăm pe forum pe unul dintre topicurile dedicate: Știri, Articole, Gaming România].