Retrospectiva săptămânii este rubrica duminicală în care trecem în revistă evenimentele săptămânii de pe frontul de gaming: știri şi articole (scrise de alții, bineînțeles, că e mai ușor aşa), industrie, lansări, oferte de jocuri, toate numai de savurat la cafeaua de duminică dimineața.

De asemenea, rubrica e deschisă oricui vrea și poate contribui. Dacă ai citit vreun articol sau vreo știre interesantă și crezi că merită incluse în retrospectiva săptămânii, te așteptăm pe forum pe unul dintre topicurile dedicate: Știri, Articole, Gaming România.
Highlights

Retrospectiva săptămânii 2 - 8 februarie 2020

Coronavirusul continuă să îngrijoreze industria jocurilor, GeForce Now iese din beta, două VIP-uri din industrie părăsesc companiile care i-au consacrat, noul Pathfinder și clasicul cult The Wonderful 101 au pornit două campanii de succes pe kickstarter, iar din știrile de pe meleagurile noastre aflăm că Gibbous face valuri la Aggie Awards, în timp ce Door Kickers 2 se pregătește de un early access în al doilea trimestru al acestui an.